Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953

Postfață și note de Thomas Kleininger

Comentarii de Ioana Pârvulescu

Volumul Moartea la Veneția. Povestiri 1893‒1912, apărut la Editura Humanitas Fiction în 2021, împreună cu cel de față, Mario și vrăjitorul. Povestiri 1919‒1953, alcătuesc integrala prozei scurte a lui Thomas Mann. Primul volum reunește povestirile de la debutul scriitorului până la capodopera Moartea la Veneția, iar în cel de-al doilea figurează textele de maturitate, între care și hipnotica Mario și vrăjitorul.

„Thomas Mann publică povestiri și nuvele de-a lungul întregii cariere de scriitor, mai precis timp de șase decenii. Începe în revista școlii, unde debutează la 18 ani, iar ultima nuvelă este din 1953 când autorul de 78 de ani mai avea numai doi de trăit. Dar, invers decât la romane, cea mai mare parte a prozei scurte este scrisă până în anul Premiului Nobel. În 1929 Thomas Mann avea doar trei romane […], în schimb, opera nuvelistică era aproape încheiată, cu Micul domn Friedemann, Tonio Kröger și Moartea la Veneția de mult impuse. Avea să mai scrie doar patru nuvele, e drept, toate capodopere: Mario și vrăjitorul, Capetele schimbate, Legea și Cea înșelată. Proza scurtă a lui Thomas Mann pare fără vârstă sau, mai degrabă, vârsta literară, sfidând-o pe cea a autorului, este de la început și până la sfârșit maturitatea deplină. Greu de uitat, cu o perfectă stăpânire a mijloacelor narative, cu personaje vii și subiecte tulburătoare, deși luate din cotidian, povestirile și nuvelele lui sunt pline de prospețime și vigoare.“ — IOANA PÂRVULESCU

„Thomas Mann este unul dintre rarii autori de azi pe care îi putem admira fără reținere. Nu sunt slăbiciuni în opera lui, nu sunt nici în viața lui.“ — ANDRÉ GIDE

THOMAS MANN a fost unul dintre marii scriitori ai secolului XX, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 1929. Născut la Lübeck în 1875, se mută cu familia, în 1891, la München, unde studiază la Universitatea Ludwig Maximilian. După venirea la putere a naziştilor în Germania, în 1933, se exilează în Elveţia, iar la izbucnirea războiului pleacă în America. Predă la Universitatea Princeton, apoi se mută pe Coasta de Vest. În 1952 se întoarce în Elveţia. Moare la Zürich în 1955. Romanele şi nuvelele sale (între care Casa Buddenbrook, Moartea la Veneţia, Muntele vrăjit, Iosif şi fraţii săi, Doctor Faustus, Tonio Kröger, Mărturisirile escrocului Felix Krull) poartă amprenta unui robust spirit clasic (în linia lui Goethe), dar şi a unei efervescenţe şi nelinişti romantice (sub influenţa lui Schopenhauer şi Nietzsche).