Mercury Pictures prezintă

în stoc
SKU
FI000833/1
74.00 LEI
Pe scurt

O viziune nuanțată și empatică asupra vulnerabilității umane face ca povestea imaginată de Anthony Marra să capete suflul vieții reale, să emoționeze și să capteze atenția cititorului de la prima la ultima pagină.

Într-un carusel de emoții, cu imagini fulgurante și puncte de reflecție strecurate cu umor, ironie, sarcasm sau tristețe, redescoperim arta cinematografică în contextul propagandei de război și lupta continuă pentru succesul de pe marile ecrane în vreme ce, în prim-plan, reflectorul se oprește asupra unor protagoniști de neînvins în confruntarea pe care o au de dus cu fantoma vinovăției și propriul trecut. O traumă din copilăria petrecută în Italia lui Mussolini, în atmosfera de teroare instituită de raidurile Cămășilor Negre, dublată de sentimentul de culpabilitate pentru un gest imatur care a condus la condamnarea tatălui disident într-o colonie de confino din Calabria și, în final, la destrămarea familiei, tulbură cursul firesc al vieții Mariei Lagana. Povara trecutului o urmărește și în exilul de peste ocean, la Los Angeles, unde, cu multă tenacitate, reușește să își contruiască o carieră în lumea hollywoodiană a bărbaților și a jocurilor de putere, la studioul cinematografic Mercury Pictures International, punct de convergență și loc de refugiu pentru un grup eterogen de imigranți europeni.

„Un roman inteligent și satiric despre Hollywoodul anilor ’40, război, fascism și dramă personală.“ — Isabel Allende

„Amuzant, inventiv din punct de vedere lingvistic și, mai presus de toate,  emoționant, Mercury Pictures prezintă este un roman strălucit.“ — Sunday Times

„Veți râde și veți plânge în minunatul Mercury Pictures prezintă.“ — San Francisco Chronicle

Mai multe informații
EdituraHumanitas Fiction
Colecție Raftul Denisei
Ediția cărții I
ISBN 978-606-097-491-8
Traducător Mihaela Dumitrescu
Număr de pagini 488
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsMercury Pictures prezintă
Rating-ul tău

O viziune nuanțată și empatică asupra vulnerabilității umane face ca povestea imaginată de Anthony Marra să capete suflul vieții reale, să emoționeze și să capteze atenția cititorului de la prima la ultima pagină.

Într-un carusel de emoții, cu imagini fulgurante și puncte de reflecție strecurate cu umor, ironie, sarcasm sau tristețe, redescoperim arta cinematografică în contextul propagandei de război și lupta continuă pentru succesul de pe marile ecrane în vreme ce, în prim-plan, reflectorul se oprește asupra unor protagoniști de neînvins în confruntarea pe care o au de dus cu fantoma vinovăției și propriul trecut. O traumă din copilăria petrecută în Italia lui Mussolini, în atmosfera de teroare instituită de raidurile Cămășilor Negre, dublată de sentimentul de culpabilitate pentru un gest imatur care a condus la condamnarea tatălui disident într-o colonie de confino din Calabria și, în final, la destrămarea familiei, tulbură cursul firesc al vieții Mariei Lagana. Povara trecutului o urmărește și în exilul de peste ocean, la Los Angeles, unde, cu multă tenacitate, reușește să își contruiască o carieră în lumea hollywoodiană a bărbaților și a jocurilor de putere, la studioul cinematografic Mercury Pictures International, punct de convergență și loc de refugiu pentru un grup eterogen de imigranți europeni.

„Un roman inteligent și satiric despre Hollywoodul anilor ’40, război, fascism și dramă personală.“ — Isabel Allende

„Amuzant, inventiv din punct de vedere lingvistic și, mai presus de toate,  emoționant, Mercury Pictures prezintă este un roman strălucit.“ — Sunday Times

„Veți râde și veți plânge în minunatul Mercury Pictures prezintă.“ — San Francisco Chronicle

ANTHONY MARRA s-a născut în 1984 în Washington, D.C. și a absolvit University of Southern California. A fost bursier Wallace Stegner în scriere creativă la Stanford University (2011–2013) și deține titlul de Master of Fine Arts al Iowa Writers Workshop. A publicat proze în reviste prestigioase – The AtlanticThe New RepublicNarrative –, în antologia 2011 Pushcart Prize și în Best American Nonrequired Reading 2012. Primul lui roman Constelația fenomenelor vitale (A Constellation of Vital Phenomena, 2014; Humanitas Fiction, 2015) a fost considerat de critici un debut strălucit și a primit numeroase premii, printre care, National Book Critics Circle Award ‒ John Leonard Prize, Anisfield-Wolf Book Award, Athens Prize for Literature, Indies Choice Award, Carla Furstenberg Cohen Fiction Award; a fost nominalizat la National Book Award și a ajuns finalist la Prix Médicis și la Flaherty-Dunnan First Novel Prize. În 2015 apare volumul de povestiri The Tsar of Love and Techno, distins cu American Academy of Arts and Letters Rosenthal Family Foundation Prize for Fiction. A fost finalist la National Book Critics Circle Award și inclus pe lista Kirkus Reviews Best Fiction Books of 2015. În 2022, noul său roman Mercury Pictures prezintă (Mercury Pictures Presents; Humanitas Fiction, 2024) a fost distins cu David J. Langum, Sr. Prize in American Historical Fiction și s-a numărat printre cele mai bune cărți ale anului în The GuardianNew York Times și Booklist, precum și la NPR.