Mistifictiuni. falsuri, farse, apocrife, pastise, parodii, pseudonime si alte mistificatii in literatura

Există în toate culturile o zonă de umbră, puţin cunoscută marelui public şi chiar specialiştilor, în care se plasează o categorie de documente, de scrieri greu de definit: pentru unii, cheie secretă a unor episoade oculte, încă neelucidate; pentru alţii, un fel de rebut al istoriei, texte care nu sunt ceea ce par sau au vrut să pară. La prima vedere, ele sunt doar compuneri apocrife, falsuri, „mistificări“. Ar fi deci texte cărora cititorul nu le poate acorda nicio încredere pentru că fie nu au fost scrise de persoana căreia i se atribuie, fie nu-i aparţin epocii de la care se reclamă, fie conţin un alt element care alterează şi astfel anulează statutul invocat de regulă în titlu sau pe ceea ce se numeşte „foaia de titlu“ a operei, tipărite sau manuscrise, sau caracterul său legal, dacă este vorba de un document oarecare. Mircea Anghelescu

Așa își începe profesorul universitar Mircea Anghelescu, unul dintre cei mai substanțiali istorici literari ai noștri, cartea care a încântat multă lume și pe care ar trebui s-o citească nu numai specialiștii, cel puțin pentru câteva motive esențiale: pulsează de informație rară, e foarte instructivă și e foarte bine scrisă. Prima ediție a apărut în 2008.

Mircea Anghelescu este profesor emerit al Facultății de Litere de la Universitatea din București, a fost paleograf la Secția de manuscrise a actualei Biblioteci Naționale, cercetător științific principal și director cu delegație (1991-1994) al Institutului de istorie și teorie literară „G. Călinescu” al Academiei Române, vicepreședinte al Fundației Culturale Române (1994-2003) și președinte al Asociației de literatură generală și comparată din România (2009-2011). A publicat 16 volume de istorie literară, pentru unele dintre ele a fost premiat.

Cartea despre care vorbim este esențială pentru înțelegerea mentalității scriitorilor și a destinului unor scrieri literare. Își propune să prezinte cele mai interesante cazuri de ”mistificări”, dar și ”spațiul psihologic al falsului ca ficțiune și al motivațiilor sale”. Subiectele sunt foarte diverse, mai toate pornind de la întrebări. De pildă: Cât de autentic este jurnalul lui Dinicu Golescu? Cine este autorul adevărat la ”Cântării României”? Cum a apărut ”Testamentul lui Ștefan cel Mare”? Cine a fost Adrian Corbul care semnează în Franța Adrien Le Corbeau și e premiat de Academia franceză? (Un pretins jurnal al uneia dintre prietenele lui Guy de Maupassant, dar scris de Claude-Rodolphe Bernhaut, alias Adrien le Corbeau, alias Adrian Corbu, alias Radu Baltag, alias Rudolph Bernhaut, scriitor roman-evreu originar din Turnu Severin sau din Bolintin, jurna­l care s-a bucurat de o mare autoritate până prin anul 2000, când misti­ficarea a fost dezva­luită de un cercetător francez) ș.a. Mircea Anghelescu se mai ocupă de parodia ca distopie în ”Țiganiada”, de ”afacerea Caion”, de identi­tatea poetului A. Mirea (rezultat din colabo­rarea lui Dimitrie Anghel cu Șt. O. Iosif) și de multe altele.

”Mistificațiile de toate felurile participă nemijlocit la conturarea și la limpezirea lumii literare într-un moment anumit, pentru că nu sunt simple rebuturi (...) Dimpotrivă, ele dețin o semnificație ce trebuie descifrată.” Ceea ce face această carte care ne demonstrează că și mistificările în literatură pot fi urmărite cu un interes egal cu al mistificărilor în pictură. O carte erudită, care se citește ca un roman, cu pasiune.