Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:
ce spații erau reprezentate; cum erau spațiul și spațiile reprezentate în termeni picturali; și, cel mai important, diferența dintre poziționările psihosociale din care au fost produse aceste reprezentări.
Prin urmare, nu susținem că bărbații și femeile pictează diferit sau că își „exprimă” diferența prin intermediul picturii. Picturile impresioniste trebuie înțelese sub forma unor configurații complexe a ceea ce era considerat drept spațiu sau spații-cheie ale modernității, pe care acești artiști ambițioși căutau să le deslușească în lumea în care trăiau, prin intermediul picturii. Trebuie să examinăm apoi, prin analize formale și picturale extrem de atente, cum anume spațiul locuit este reprezentat ca spațiu pictural adresat unui privitor atunci cînd este înfățișat pe o pânză bidimensională. Și, în cele din urmă, trebuie să ne întrebăm cum anume poziționările subiecților sexuali – cu caracteristici de gen și de clasă în spații experimentate diferit la nivel psihic și social, dar și ca experiențe corporale și imaginare – sunt înscrise în artă semiotic și afectiv prin resorturi picturale.
Studiile de film feministe mi-au oferit două concepte-cheie: reprezentare (în loc de expresie) și subiectivitate și diferență sexuală, ca formațiuni psihosimbolice. Cu ajutorul acestor noțiuni, consider că putem interpreta picturile moderniste ale micului grup de artiști care au expus împreună între anii 1874 și 1886 (cunoscuți în istoria artei drept impresioniști; preferat fiind însă numele de independenți) pe trei paliere ale reprezentării și spațiului:
ce spații erau reprezentate; cum erau spațiul și spațiile reprezentate în termeni picturali; și, cel mai important, diferența dintre poziționările psihosociale din care au fost produse aceste reprezentări.
Prin urmare, nu susținem că bărbații și femeile pictează diferit sau că își „exprimă” diferența prin intermediul picturii. Picturile impresioniste trebuie înțelese sub forma unor configurații complexe a ceea ce era considerat drept spațiu sau spații-cheie ale modernității, pe care acești artiști ambițioși căutau să le deslușească în lumea în care trăiau, prin intermediul picturii. Trebuie să examinăm apoi, prin analize formale și picturale extrem de atente, cum anume spațiul locuit este reprezentat ca spațiu pictural adresat unui privitor atunci cînd este înfățișat pe o pânză bidimensională. Și, în cele din urmă, trebuie să ne întrebăm cum anume poziționările subiecților sexuali – cu caracteristici de gen și de clasă în spații experimentate diferit la nivel psihic și social, dar și ca experiențe corporale și imaginare – sunt înscrise în artă semiotic și afectiv prin resorturi picturale.
Griselda Pollock
Născută în Africa de Sud în 1949, unde și-a petrecut primii ani ai copilăriei, Griselda Pollock a crescut deopotrivă în mediile francofon și anglofon din Canada, înainte de a emigra în Marea Britanie la vârsta adolescenței, unde a studiat istoria la Universitatea din Oxford. A urmat un masterat în istoria artei la Institutul Courtauld din Londra și tot acolo și-a finalizat doctoratul în 1980, cu o teză despre conceptul de modern la Vincent van Gogh. Cu o activitate didactică și de cercetare de peste 40 de ani la universitățile din Reading, Manchester și Leeds, unde a predat istoria artei sociale și critice, în 2001 a devenit directoare a Centrului pentru Analiză Culturală, Teorie și Istorie (CentreCATH), pe care l-a fondat la Universitatea din Leeds. Pentru activitatea sa de durată în promovarea feminismului și în reconfigurarea istoriei artei, a primit prestigiosul Premiu Holberg în anul 2020. Griselda Pollock s-a remarcat atât ca istorică de artă feministă, cât și în calitate de cercetătoare și teoreticiană în domeniul transdisciplinar al studiilor culturale, cu un interes aparte asupra studiilor iudaice. S-a implicat și continuă să se implice cu dedicație în analize internaționale, queer, postcoloniale și feministe din sfera istoriei artei – concentrându-se din ce în ce mai mult pe formulări la nivelul vocabularului conceptual, care să ofere „intervenții feministe în istoria artei”.
Validate your login