Nicolae Steinhardt şi paradoxurile libertăţii. O perspectivă monografică

"Nicolae Manolescu„Cât despre variabilele vieţii, ele ţin de «bietul om subt vremi» şi de un dostoievskianism incontrolabil al propriului destin. Cu o răbdare de Cenuşăreasă pusă să separe ce e bun de ce e rău, autorul monografiei ia unul câte unul fiecare bob al vieţii lui N. Steinhardt şi-l aşază în vasul cuvenit, ordonând un material pe care-l putem intui ca descurajant de haotic şi de risipit, la plecare. Iar aici George Ardeleanu n-a procedat ca mulţi autori de teze de doctorat care, conform definiţiei ironice a lui Umberto Eco, «mută nişte oseminte dintr-un mormânt în altul», sau dau «un nou ambalaj unui vechi conţinut», cum spune un prieten al lui Steinhardt, ci a făcut o sumă de descoperiri pe cont propriu, dintre cele care cer sagacitate."Ioana Pârvulescu„Excepţionalul interes al cărţii lui George Ardeleanu derivă şi din faptul că atrage atenţia nu doar asupra înţelegerii relaţiei dintre «primul Steinhardt» şi «ultimul Steinhardt», ci şi a relaţiei dintre «primul Şora, Paleologu, Marino, Doinaş, Caraion... etc.», autori care trebuie contextualizaţi cu grijă, dacă vrem să fixăm corect nivelele referenţiale. Întreprinderea lui George Ardeleanu mi se pare, din acest motiv, exemplară. Şi este exemplară şi fiindcă George Ardeleanu se opreşte pe larg în arhive, caută şi descoperă documente, stăruie la CNSAS ca să afle asemănările şi deosebirile între «primul Steinhardt» şi celălalt Steinhardt, asupra căruia insistă exegeţii de ultimă oră, jurnaliştii preocupaţi de «scandalul» literaturii sau/şi al credinţei. Sau, pur şi simplu, o operă necesară bunei înţelegeri a ultimei jumătăţi de veac a scrisului românesc. Văd în teza lui George Ardeleanu o operă de cercetare, cu fericite intenţii de salubrizare a unei «istorii» prea interesate de parţializări, segmentări fanatice, partizane, implicit capabilă de falsuri cu consecinţe grave pentru înţelegerea ultimului secol al culturii române." (Cornel Ungureanu)