Nimic

„Le-am găsit, uitate, abandonate şi prăfuite, într-un plic vechi dintr-o cutie de carton, bietele mele ultime-ultimissime poeme, care-au zăcut acolo aproape douăzeci de ani, fără să mai spere într-o deshumare pioasă. Le-am recitit cu inima strânsă, atât cât mai puteau fi ele citite pe foile galbene şi friabile, pătate de cafea, străpunse de furia micilor litere de metal ale maşinii mele de scris. Şi deodată mi-am dat seama că în graffitiurile astea e mai mult adevăr (chiar dacă mult mai puţină literatură) decât în toată poezia mea anterioară, că de fapt aşa am vrut să scriu întotdeauna, că aici mă recunosc, că aici respir, că aici sunt în sfârşit liber. Le public acum ca pe nişte «postume din timpul vieţii», pentru beneficiul câtorva prieteni." (Mircea Cărtărescu)