„Nebunia omului nu este nici pe departe un fapt care ţine de fragilităţile organismului său; ea este virtualitatea permanentă a unei falii deschise în chiar esenţa sa. Departe de a fi o «insultă» pentru libertate, nebunia este tovarăşa ei cea mai fidelă, ea îi urmează mişcările precum o umbră. Fiinţa omului nu numai că nu poate fi înţeleasă în afara nebuniei, dar ea nici n-ar fi fiinţă a omului dacă n-ar purta în ea nebunia ca limită a libertăţii sale. Şi, ca să punctez aceste cuvinte sobre cu umorul tinereţilor noastre, adaug că, aşa cum am scris într-o formulă lapidară pe peretele camerei noastre de gardă, «Nu este nebun cine vrea»”. (Jacques Lacan, Discurs despre cauzalitatea psihică)
„Nebunia omului nu este nici pe departe un fapt care ţine de fragilităţile organismului său; ea este virtualitatea permanentă a unei falii deschise în chiar esenţa sa. Departe de a fi o «insultă» pentru libertate, nebunia este tovarăşa ei cea mai fidelă, ea îi urmează mişcările precum o umbră. Fiinţa omului nu numai că nu poate fi înţeleasă în afara nebuniei, dar ea nici n-ar fi fiinţă a omului dacă n-ar purta în ea nebunia ca limită a libertăţii sale. Şi, ca să punctez aceste cuvinte sobre cu umorul tinereţilor noastre, adaug că, aşa cum am scris într-o formulă lapidară pe peretele camerei noastre de gardă, «Nu este nebun cine vrea»”. (Jacques Lacan, Discurs despre cauzalitatea psihică)
Validate your login