O carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondență

în stoc
SKU
a120703
27.94 LEI
Pe scurt

„În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată, în ciuda legăturilor ulterioare, aparent mult mai puternice, în tot cazul mult mai spectaculare. Iar asta fiindcă în această relaţie şi această corespondenţă, personalitatea lui se oglindeşte şi se revelează, atât cât e omeneşte posibil, în toate valenţele sale umane, completând, în chip oportun, Jurnalul soţiei sale, apărut foarte recent tot la Editura Vremea.” Doina Jela

„Atunci, ce s‑a schimbat? „Amorurile” noastre? Prostii toate. Nu mai putem avea. E un capitol închis. Să nu ne mai facem nici sânge‑rău, nici iluzii. Tot noi suntem, cei de acu cincisprezece ani. Tot noi doi. Nu a pătruns nimeni între noi. Timpul, da, a curs, dar a curs asupra noastră a amândurora.” Nae Ionescu, 19 iunie 1925, Paris

„Că tu şi eu rămânem tot noi e fatal; dar nu fiindcă fiecare din noi nu am mai putea iubi, ci fiindcă am iubit complet; fiindcă, cu sau fără voia noastră, cu toate neînţelegerile noastre, noi ne‑am completat şi ne‑am unit indisolubil.” Elena-Margareta Ionescu, 25 iunie 1925, Bucureşt

Mai multe informații
EdituraVremea
Colecție Fapte, Idei, Documente
ISBN 978-973-645-698-5
Traducător Anca‑Irina Ionescu
Număr de pagini 224
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2016
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsO carte de dragoste. A ta de tot. Al tău de tot. File de corespondență
Rating-ul tău