O întâlnire
Publicat în Franța în 2009, volumul de față reprezintă, după cum însuși Milan Kundera își avertizează cititorul, „o întâlnire între reflecțiile și amintirile mele; între vechile mele teme (existențiale și estetice) și vechile mele pasiuni“.
„Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate și Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluștrii săi înaintași (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. Un tehnician vorbește despre meseria lui cu niște colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creației, va fi ușor să culegem o bogată recoltă de inteligență și umor acid.“ — JEAN-PAUL ENTHOVEN, Le Point
Editura | Humanitas Fiction |
---|---|
Colecție | Seria de autor Milan Kundera |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-606-097-154-2 |
Traducător | Vlad Russo |
Număr de pagini | 220 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | broșată |
Data apariției | 2022 |
Publicat în Franța în 2009, volumul de față reprezintă, după cum însuși Milan Kundera își avertizează cititorul, „o întâlnire între reflecțiile și amintirile mele; între vechile mele teme (existențiale și estetice) și vechile mele pasiuni“.
„Aproximativ treizeci de articole (uneori revăzute) compun această scriere care se declină în registre deja explorate în Testamente trădate și Arta romanului. Îl vedem pe Kundera în atelierul lui, printre egali, confruntându-se cu iluștrii săi înaintași (Broch, Nezval, Milosz, Hrabal), cu contemporanii săi (Fuentes, Chamoiseau, Škvorecký, Gombrowicz), cu muzicienii săi (Janáček, Schönberg, Xenakis), cu pictorii săi (Bacon, Matisse). Alături de ei, prin intermediul lor, meditează, experimentează, face digresiuni, verifică. Un tehnician vorbește despre meseria lui cu niște colegi. În măsura în care ne interesăm de culisele creației, va fi ușor să culegem o bogată recoltă de inteligență și umor acid.“ — JEAN-PAUL ENTHOVEN, Le Point
Când, în 1968, tancurile sovietice spulberau „Primăvara de la Praga“, MILAN KUNDERA era deja un scriitor cunoscut: publicase poezie, teatru, eseuri, iar primul său roman, Gluma, şi nuvelele adunate în volumul Iubiri caraghioase fuseseră tipărite în ultimul an în peste 150 000 de exemplare. Atâta şi ar fi fost de-ajuns pentru ca noile autorităti cehe să-l excludă de la Catedra de literatură universală pe care o ocupa la Academia de Film şi să-i elimine cărţile din toate bibliotecile Cehoslovaciei. Şi cum să fi acceptat un regim împietrit în stalinismul deceniului şase pe acela care fusese nu doar un participant activ la efervescenţa mişcării pragheze, dar mai şi declarase – şi ilustrase în cărţile sale – că tocmai stalinismul l-a învăţat virtutea izbăvitoare a râsului? Iată de ce următorul roman, Viaţa e în altă parte, i-a apărut in 1973 în Franţa, iar doi ani mai târziu autorul însuşi se stabilea aici, devenind în scurt timp un scriitor de faimă internaţională, tradus în toate limbile importante ale lumii.
Opere scrise în cehă: Gluma, roman; Iubiri caraghioase, nuvele; Viaţa e în altă parte, roman; Valsul de adio, roman; Cartea râsului şi a uitării, roman; Insuportabila uşurătate a fiinţei, roman; Nemurirea, roman
Opere scrise în franceză: Jacques şi stăpânul său. Omagiu lui Denis Diderot, teatru; Arta romanului, eseu; Testamente trădate, eseu; Lentoarea, roman; Identitatea, roman; Ignoranţa, roman; Cortina, eseu în şapte părţi; O întâlnire, eseu
Despre opera lui Milan Kundera: Kvetoslav Chvatik, Lumea romanescă a lui Milan Kundera; Éva Le Grand, Kundera sau memoria dorinţei; Jocelyn Maixent, Secolul XVIII al lui Milan Kundera; Maria Nemcova Banerjee, Paradoxuri terminale; François Ricard, Ultima după-amiază a lui Agnes, eseu despre opera lui Milan Kundera; Guy Scarpetta, Vârsta de aur a romanului; Guy Scarpetta, Variaţiuni asupra erotismului
Validate your login