O viaţă ce merită trăită. Calea către cele mai importante lucruri

în stoc
SKU
a265245
65.00 LEI
O viaţă ce merită trăită. Calea către cele mai importante lucruri
Pe scurt
Ce face ca o viață să fie bună? – o întrebare inerentă condiției umane, adresată de oameni din generații, profesii și clase sociale diverse și de către toate școlile de filosofie și teologie. Aceasta este întrebarea cu care ne confruntăm toți, în timp ce încercăm să ne dăm seama cum trebuie să trăim ca să înțelegem sensul și scopul adevărat al vieții.

Miroslav Volf, Matthew Croasmun și Ryan McAnnally-Linz predau cel mai apreciat curs din programul de științe umaniste al Universității Yale: Life Worth Living. Pornind de la acest curs, cartea de față ne îndeamnă, însoțindu-ne pas cu pas cu sfaturi practice, să explorăm ce înseamnă să trăiești o viață plină. Bazându-se pe o selecție bogată de texte religioase, filosofice și seculare, O viață ce merită trăită oferă cititorilor puncte de plecare, hărți rutiere și reflecții, pentru ca fiecare să conștientizeze care sunt aspectele în care viața proprie are sens și unde este necesar ca lucrurile să se schimbe. Reflecția asupra vieții, așa cum susțin profesorii de la Yale Miroslav Volf, Matthew Croasmun și Ryan McAnnally-Linz, se află în centrul unei crize cu care se confruntă cultura occidentală, o criză care, arată ei, poate fi ameliorată dacă fiecare întreprinde propria căutare a sensului.
Inspirat din marile religii ale lumii și din figuri seculare impresionant de veridice și curajoase, O viață ce merită trăită este un ghid pentru cea mai presantă întrebare a vieții, cea care ne preocupă pe toți: Cum să trăim?

O viață ce merită trăită este (...) un compendiu de înțelepciune, punctat de întrebări de mare anvergură, singura carte de care ai nevoie pentru a-ți găsi drumul de la locul în care te fli până acolo unde ești chemat să fii." – Kelly Corrigan, autoare de bestsellere NYT, gazda emisiunilor Kelly Corrigan Wonders și Tell Me More de la PBS
Mai multe informații
EdituraTrei
ISBN 9786064020536
Traducător Dan Crăciun
Număr de pagini 272
Formatul cărţii 15 x 19 cm
Tip copertă brosata
Data apariției 2024