O viata secreta. Colonelul Kuklinski. Tradator sau patriot

In august 1972, Ryszard Kuklinski, colonel in armata poloneza si membru al Statului-major polonez, s-a angajat in una dintre cele mai extraordinare operatiuni de informatii ale Razboiului Rece. 

Nascut in 1930 intr-o familie de muncitori, Kuklinski si-a pierdut tatal in timpul razboiului; acesta a murit intr-un lagar de concentrare nazist, dupa ce a fost arestat si torturat de Gestapo. Cand razboiul s-a incheiat, tanarul Kuklinski s-a alaturat armatei, institutie care se bucura de mare reputatie in randul polonezilor, fiind devansata doar de Biserica Catolica, si s-a ridicat rapid in randurile sale datorita inteligentei sale. In timp, a fost cooptat in Statul-major, unde a avut acces la planurile de lupta ale Tratatului de la Varsovia. Primele indoieli ale lui Kuklinski fata de regimul comunist si fortele sale armate au aparut in timpul implicarii Poloniei in invazia sovietica din Cehoslovacia din 1968, vazand indiferenta cu care lumea exterioara a reactionat la acest eveniment. Patriot polonez inflacarat, el s-a ingrijorat ca aceeasi soarta ar putea sa cada intr-o buna zi asupra tarii sale. Kuklinski a fost si mai tulburat de ceea ce a vazut in proiectele sovietice pentru un razboi ofensiv impotriva NATO, care implica intrarea Armatei Rosii in Polonia, un act ce putea declansa un raspuns nuclear care i-ar fi nimicit patria.

In ciuda riscului extrem pentru el si familia sa, Kuklinski a contactat Ambasada americana din Bonn. In august 1972, el a trimis din RFG, unde era in concediu, o scrisoare catre ambasada SUA din Bonn si a organizat o intalnire secreta. Inca de la bun inceput, el a lamurit ca deplangea dominatia sovietica a Poloniei si considera ca tara sa era de partea gresita a Razboiului Rece. 

In urmatorii noua ani, Kuklinski – denumire de cod „Jack Strong” – a avansat rapid in Ministerul Apararii polonez, actionand ca legatura cu Moscova si contribuind la pregatirea pentru un „razboi fierbinte” cu Occidentul. In acelasi timp insa el a trait o viata de subterfugiu – de mesaje scrise cu cerneala invizibila, camere miniaturale si emitatoare secrete –, furnizand date cruciale despre subiectele militare ale Tratatului de la Varsovia la inceputul anilor 1970. Urmand instructiunile, le-a transmis agentilor CIA in moduri extrem de imaginative, uneori aruncandu-le in masinile ambasadei americane, alteori lasandu-le in locuri desemnate. 

Informatiile furnizate de Kuklinski nu au avut pret: potrivit directorului CIA de atunci William William Casey, nimeni altul n-a mai provocat atatea daune cauzei comuniste in timpul Razboiului Rece. Kuklinski a dezvaluit pregatirile de razboi ale inaltului comandament sovietic, inclusiv amplasarea pe solul polonez a buncarelor destinate sa-si adaposteasca comandantii; asta ar fi permis fortelor americane sa le distruga in cateva ore de la izbucnirea ostilitatilor. El a detaliat capacitatile apararilor si tancurilor sovietice. La sfarsitul anului 1980, in conditiile in care Tratatul de la Varsovia se pregatea sa invadeze Polonia, asa cum se temuse Kuklinski, informatiile sale l-au determinat pe presedintele Jimmy Carter sa avertizeze Moscova impotriva unei astfel de miscari, ajutand astfel decisiv la prevenirea atacului.

In primul an al administratiei Reagan, Kuklinski a furnizat informatii despre planurile comuniste de a impune legea martiala in Polonia; ca membru al grupului mic care pregatea operatiunea respectiva, el avea cunostinte intime despre ea. Spre deosebire de Carter, Ronald Reagan a decis sa nu avertizeze guvernul polonez impotriva impunerii legii martiale si nici n-a alertat liderii Solidaritatii cu privire la arestarile lor iminente. Se pare ca a actionat la sfatul lui Kuklinski, avand in vedere ca decizia legii martiale era irevocabila si ca dezvaluirea ei prematura rezistentei poloneze ar fi putut declansa o greva generala care s-ar fi incheiat printr-un masacru brutal.

La inceputul lunii noiembrie 1981, ingrijorat de faptul ca serviciile de securitate poloneze incepusera sa se fereasca de el, Kuklinski a cerut „exfiltrarea” sa si a familiei sale. Operatia a fost executata genial; Kuklinski, sotia sa si cei doi fii ai lor au fost ascunsi printre marfuri comerciale si expediati din Varsovia in Berlinul de Vest intr-un camion, iar de acolo adusi in Statele Unite.

Viata lui Kuklinski, care s-a incheiat la mijlocul lunii februarie 2004 in urma unui atac cerebral, a fost plina de tragedii. Condamnat la moarte in Polonia, a trebuit sa se ascunda sub un nume fals in Statele Unite. Amandoi fiii i-au murit in circumstante misterioase, unul in timp ce naviga pe mare, trupul sau nu a fost gasit niciodata, celalalt in accident de masina. Cand Polonia a iesit in sfarsit de sub dominatia sovietica la inceputul anilor 1990, guvernul polonez nu l-a salutat ca pe un erou national: in sondajele de opinie, aproape jumatate din populatie a apreciat ca a „tradat interesele natiunii poloneze”, in timp ce doar 16 % l-au vazut ca un patriot polonez. Condamnarea la moarte a fost anulata abia in 1997, cu implicarea activa a lui Zbigniew Brzezinski, si mai ales pentru ca prezenta un obstacol in calea intrarii Poloniei in NATO. Acest lucru i-a permis in sfarsit sa se intoarca in tara natala in anul urmator.

O viata secreta se citeste aproape ca un roman, in care Weiser „tese” scrisori personale intre Kuklinski si principalii sai ofiteri de caz si citate din memorandumuri interne ale membrilor Directiei Operatiuni (DO) care erau preocupati de protejarea sigurantei sa.