Ochelarii cu ramă de aur

în stoc
SKU
a270861
39.00 LEI
Pe scurt
În orașul Ferrara al anilor 1930 sosește un doctor nou, Fadigati, un om optimist și modern în atitudine și, mai mult ca orice, un om care vrea să fie acceptat în noua sa casă. Dar aparențele se năruie imediat ce localnicii descoperă că e homosexual, iar tânărul pe care-l plătește pentru a-i fi amant îl umilește în public. Pe măsură ce antisemitismul se răspândește în Italia, naratorul evreu al poveștii începe să nutrească milă și înțelegere față de doctor. Ochelarii cu ramă de aur este un studiu pasionant, dar tragic, despre cum ne pot fi distruse viețile de către cei pe care-i considerăm apropiați. Romanul lui Giorgio Bassani a fost ecranizat în 1987, în regia lui Giuliano Montaldo, cu Philippe Noiret, Rupert Everett și Valeria Golino în distribuție.
Mai multe informații
EdituraPandora-M
Colecție Anansi
Ediția cărții I
ISBN 978-606-978-723-6
Traducător Rodica Locusteanu
Număr de pagini 128
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă Broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsOchelarii cu ramă de aur
Rating-ul tău

În orașul Ferrara al anilor 1930 sosește un doctor nou, Fadigati, un om optimist și modern în atitudine și, mai mult ca orice, un om care vrea să fie acceptat în noua sa casă. Dar aparențele se năruie imediat ce localnicii descoperă că e homosexual, iar tânărul pe care-l plătește pentru a-i fi amant îl umilește în public. Pe măsură ce antisemitismul se răspândește în Italia, naratorul evreu al poveștii începe să nutrească milă și înțelegere față de doctor. Ochelarii cu ramă de aur este un studiu pasionant, dar tragic, despre cum ne pot fi distruse viețile de către cei pe care-i considerăm apropiați. Romanul lui Giorgio Bassani a fost ecranizat în 1987, în regia lui Giuliano Montaldo, cu Philippe Noiret, Rupert Everett și Valeria Golino în distribuție.

„Vorbesc despre lucruri străvechi, dar scriu la prezent. Prin scris, vreau să mă înțeleg, poate să mă și vindec." Giorgio Bassani

„Primele trei capitole din au parte de o voce narativă ce pare întrucâtva corală: insinuantă, convențională, vicleană, bârfitoare, atotștiutoare și, mai presus de orice, complice. De parcă orașul în sine, o zonă de recrutare pentru fascismul militant plină de entuziasm, ar fi primit o voce colectivă. Este un procedeu genial, dar unul de care trebuia să se desprindă prin introducerea naratorului la persoana întâi, un soi de alter ego ce ar fi putut sta mărturie la evenimentele din acei ani." Jamie Mc Kendrick

„Talentul unic al lui Bassani este că personajele lui, atât de obișnuite, devin brusc, în mod înspăimântător, memorabile." The Guardian

Giorgio Bassani s-a născut în 1916 la Bologna, dar și-a petrecut copilăria și tinerețea la Ferrara. A absolvit Facultatea de Litere a Universității din Bologna în 1939, în ciuda legilor antisemite promulgate în Italia în 1938. A activat în rezistența antifascistă, drept care a fost arestat și întemnițat în 1943. A fost eliberat imediat după îndepărtarea de la putere a lui Benito Mussolini. A fost director editorial al Editurii Feltrinelli, unde a publicat, printre altele, romanul Ghepardul al lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa. A murit în anul 2000 și a fost înmormântat în cimitirul evreiesc din Ferrara. Opera sa capitală este ciclul Romanul Ferrarei, din care face parte și Grădinile Finzi-Contini (Anansi.Clasic, 2023).