Oltenia manastirilor

Încă de la începutul Bisericii, bărbați și femei s-au retras în pustie ca să se îndepărteze de ispitele lumii, să-și găsească liniștea și să se dedice rugăciunii, după îndemnul Mântuitorului Iisus Hristos, Care zice: Dacă voiește cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-mi urmeze Mie (Matei 16,24). Acești monahi au dus inițial o viață sihăstrească în peșteri sau în alte locuri izolate, iar mai târziu au întemeiat mănăstirile propriu-zise, care au fost organizate după rânduielile Sfântului Vasile cel Mare, respectate până în zilele noastre de toată creștinătatea ortodoxă.

În mănăstirile și schiturile Olteniei există de secole întregi o temeinică viață monahală, al căror șir de cuvioși bineplăcuți lui Dumnezeu începe cu Sfântul Nicodim de la Tismana, al cărui aport în reorganizarea vieții mănăstirești din a doua jumătate a secolului al XIV-lea a fost semnificativ. Ajuns pe pământ românesc după nevoirea la Muntele Athos, acest mare ocrotitor spiritual al Olteniei a întemeiat mai întâi mănăstirea Vodița în ținutul Severinului, iar apoi mănăstirea Tismana, unde a impus regulile de viață athonito-isihaste.

Filantropia a fost prezentă încă de la început în comunitățile monahale oltenești. Călugării și călugărițele și-au îndeplinit semnificativul rol duhovnicesc în viața credincioșilor de odinioară, ajutându-i prin cuvântul Domnului, care întărește sufletul și trupul omului. Mai mult însă, au oferit sprijin moral și material la nevoie, adăpostind pelerini, sărmani, chiar întregi comunități în vremuri de tristă istorie a poporului român. Dovada viei conștiințe și dorințe de a-și ajuta aproapele stă în cele dintâi instituții social-filantropice, bolnițele, clădite de monahi pe lângă mănăstiri. Aceste locuri unde erau îngrijiți bolnavii și bătrânii, fie ei călugări sau nu, erau adesea însoțite de propria biserică – cele de la Cozia, Dintr-un Lemn, Sadova sau Polovragi având ușile deschise și în ziua de astăzi pentru cei ce își doresc să le cunoască, să le admire, să se roage într-însele.

Mănăstirile oltenești au fost dintotdeauna așezări care au apărat prin iubire și devotament neclintit credința, tradițiile și talentele artistice ale poporului român. Pe rând, au îndeplinit un rol de puternice centre ale păstrării și răspândirii credinței ortodoxe, combătând prozelitismului catolic și protestant, un rol de desfășurare a activităților culturale – căci aici au fost caligrafiate, traduse sau tipărite felurite lucrări – și unul de înfrumusețare și diversă manifestare artistică: arhitectură, pictură, sculptură, broderie sau orfevrărie. Trebuie să ne amintim că viețuitorii mănăstirilor ortodoxe sunt cei care au avut o contribuție decisivă în biruința scrisului în limba română – limba vorbită de popor –, care avea să înlocuiască treptat limba slavonă, în secolele XVI-XVII.

Astfel, pentru a aminti doar câteva dintre mănăstiri, Tismana, Brâncoveni, Govora sau Bistrița sunt reprezentative pentru tiparnițe, cărți bisericești și diverse alte manuscrise literare sau istorice. Ansamblul mănăstirii Hurezi reprezintă un exemplu remarcabil al stilului brâncovenesc, socotit a fi primul stil românesc de arhitectură, iar frescele sale sunt o capodoperă a picturii religioase din întregul spațiu european. În ultimele decenii, numeroase mănăstiri monument istoric din Oltenia și-au recăpătat strălucirea de altădată prin ample lucrări de consolidare, conservare și restaurare, punându-se astfel în lumină importanța lor istorică, artistică și turistică: Brâncoveni, Jitianu, Arnota, Tismana, Căluiu ș.a.

Să ne amintim că monahii, monahiile și mănăstirile din Oltenia sunt cei care, de-a lungul timpului, au avut un aport substanțial în promovarea culturii și artei românești, în opera de asistență socială a Bisericii Ortodoxe Române, în lupta de emancipare națională și socială românească, dar și în susținerea materială a Locurilor Sfinte prin închinarea unor lăcașuri.

Deci, binecuvântăm publicarea acestei lucrări, intitulată sugestiv Oltenia Mănăstirilor. Istorie, iconografie și arhitectură, căci nădăjduim că va fi primită de către cititori nu doar ca o bogată sursă de informații, ci și drept o invitație de a trece pragul acestor așezăminte monahale care au păstrat cu deosebită strădanie valorile spirituale, istorice și culturale ale poporului român.