Omiliile la statui

„De ne va vedea Dumnezeu ca ascultam cu mare luare aminte cuvantul Lui si ca nu facem de ocara, din pricina vitregiei vremurilor, intelepciunea noastra, ne va veni de indata in ajutor” (II, 3). Acest statornic adevar al vietii si experientei crestine il arata Sfantul Ioan Gura de Aur in cele XXI de Omilii care urmeaza, numite „la statui”. Prilejul rostirii acestor nestemate ale propovaduirii bisericesti a fost starea de infricosata asteptare a pedepsei imparatesti, in sanul obstii crestine din Antiohia, dupa ce aici unii daramasera statuile imparatului Teodosie cel Mare si ale membrilor familiei imperiale. Razmerita aceasta, pricinuita de impuneea de noi taxe, pusese Antiohia  - unde „intaia oara, ucenicii s-au numit crestini” (Fapte, 11, 26) – in situatia de a fi adus imparatului o ofensa de neiertat, caci statuile lui erau semnul vazut al autoritatii sale in fiecare colt al imperiului. Pentru o asemenea infruntare a puterii si demnitatii imparatesti, pedeapsa era una singura – nimicirea cetatii razvratite. - Extras