Opere. La gura sobei. George-a-Greene, strajerul din Wakefield. Fratele Bacon si fratele Bungay
Acest nou volum din seria „Contemporanii lui Shakespeare” își propune să aducă în atenția oamenilor de teatru din România un crâmpei din opera dramatică a lui George Peele și a lui Robert Greene – doi autori cu un impact profund asupra creației shakespeariene. Peele și Greene i-au oferit Marelui Will modele de urmat, la nivelul limbajului, al caracterizării personajelor și al construcției dramatice, cu numeroase ecouri detectabile în piesele shakespeariene.
Iar o dovadă a strânsei legături dintre cei trei autori este și prezența lui Peele și Greene înăuntrul canonului shakespearian, în piesele Titus Andronicus și trilogia Henric al VI-lea. Regele Ioan de Shakespeare este o rescriere a unei piese a lui George Peele, iar Poveste de iarnă este dramatizarea unui roman de mare succes, Pandosto (1588), semnat de Robert Greene. Doar dispariția prematură a lui Greene (1592), Marlowe (1593), Kyd (1594) și Peele (1596) i-a asigurat lui Shakespeare poziția de lider între dramaturgii londonezi ai anilor 1590. În condițiile în care Mucedorus de Peele a fost piesa de cel mai mare succes din întreaga Renaștere engleză, iar Locrine de Greene a repurtat un succes comparabil cu cel al marilor tragedii shakespeariene, ne întrebăm cum s-ar fi scris istoria dramaturgiei engleze dacă acești corifei ar fi fost la fel de longevivi ca actorul-dramaturg din Stratford.
Editura | Tracus Arte |
---|---|
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-606-023-545-3 |
Traducător | George Volceanov, Elena Ciobanu |
Număr de pagini | 260 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | Brosata |
Data apariției | 2024 |
Acest nou volum din seria „Contemporanii lui Shakespeare” își propune să aducă în atenția oamenilor de teatru din România un crâmpei din opera dramatică a lui George Peele și a lui Robert Greene – doi autori cu un impact profund asupra creației shakespeariene. Peele și Greene i-au oferit Marelui Will modele de urmat, la nivelul limbajului, al caracterizării personajelor și al construcției dramatice, cu numeroase ecouri detectabile în piesele shakespeariene.
Iar o dovadă a strânsei legături dintre cei trei autori este și prezența lui Peele și Greene înăuntrul canonului shakespearian, în piesele Titus Andronicus și trilogia Henric al VI-lea. Regele Ioan de Shakespeare este o rescriere a unei piese a lui George Peele, iar Poveste de iarnă este dramatizarea unui roman de mare succes, Pandosto (1588), semnat de Robert Greene. Doar dispariția prematură a lui Greene (1592), Marlowe (1593), Kyd (1594) și Peele (1596) i-a asigurat lui Shakespeare poziția de lider între dramaturgii londonezi ai anilor 1590. În condițiile în care Mucedorus de Peele a fost piesa de cel mai mare succes din întreaga Renaștere engleză, iar Locrine de Greene a repurtat un succes comparabil cu cel al marilor tragedii shakespeariene, ne întrebăm cum s-ar fi scris istoria dramaturgiei engleze dacă acești corifei ar fi fost la fel de longevivi ca actorul-dramaturg din Stratford.
Validate your login