Pământul de sub tălpile ei

Vina Apsara, o interpretă celebră şi îndrăgită de public, dispare în timpul unui cutremur devastator. Pământul de sub tălpile ei (1999) este povestea acesteia şi a lui Ormus Cama, iubitul care o găseşte, o pierde, o caută şi o găseşte din nou, iar şi iar, de-a lungul unei extraordinare vieţi trăite sub zodia muzicii. Povestea lor de dragoste este spusă de fotograful Rai, prietenul din copilărie al lui Ormus şi, în câteva rânduri, iubitul Vinei. Aducându-ne dinainte istorii fabuloase, imagini vii, mituri, furie, înţelepciune, umor şi iubire, această uluitoare voce narativă pare să facă din Rai adevăratul erou al cărţii. Pământul de sub tălpile ei este, poate, cel mai captivant şi mai ambiţios roman scris de Salman Rushdie. Imaginaţia îndrăzneaţă a scriitorului îşi arată măsura în această carte care e simultan o perspectivă vizionară asupra timpurilor noastre, o confruntare cu tot ceea ce este, dar şi cu ceea ce ar putea să fie, o cronică a întâlnirilor profunde, dar şi tensionate dintre Orient şi Occident, o superbă repovestire a mitului lui Orfeu, dar şi o scriere în care se întrepătrund marile şi micile pasiuni, cultura universală şi cea provincială. E o poveste despre dragoste, moarte şi rock’n’roll spusă de unul dintre cei mai importanţi şi mai apreciaţi scriitori contemporani.

Salman Rushdie s‑a născut la Bombay (azi Mumbai) în 1947. La vârsta de treisprezece ani a plecat în Anglia, unde a studiat istoria la prestigiosul King’s College din Cambridge. După absolvire s‑a mutat la Karachi, în Pakistan. A avut o scurtă şi nefericită experienţă în televiziune, după care s‑a întors în Anglia, unde şi‑a construit o carieră de scriitor profesionist. A debutat în 1975, cu Grimus, dar romanul care l‑a impus definitiv a fost Copiii din miez de noapte (1981), distins în acelaşi an cu Booker Prize şi cu The Booker of Bookers în 1993. I‑au urmat volumele Ruşinea (1983), Versetele satanice (1988), pentru care a fost condamnat la moarte de ayatollahul Khomeini în 1989, Harun şi Marea de Poveşti (1990), Ultimul suspin al Maurului (1995), Pământul de sub tălpile ei (1999), Furie (2001), Shalimar clovnul (2005), Seducătoarea din Florenţa (2008), Luka şi Focul Vieţii (2010), Doi ani, opt luni şi douăzeci şi opt de nopţi (2015), Casa Golden (2017), Quichotte (2019). Pe lângă romanele menţionate, a mai publicat culegerea de povestiri Orient, Occident (1994) şi volumele de publicistică Patrii imaginare (1992) şi Dincolo de limite (2002) şi jurnalul de călătorie Surâsul jaguarului (1987). În 2012 i‑a apărut volumul de amintiri Joseph Anton: Memorii, în care dezvăluie cu o sinceritate tăioasă evenimentele din perioada cea mai grea a vieţii sale, când, în urma condamnării la moarte de către ayatollahul Khomeini printr‑un edict religios, a fost silit să se ascundă treisprezece ani sub un nume fals. De‑a lungul carierei, Rushdie a fost recompensat cu numeroase distincţii literare pe lângă cele amintite mai sus: Golden PEN Award, premiul James Tait Black Memorial, James Joyce Award, Prix du Meilleur Livre Étranger. În 1983 prozatorul a devenit membru al Royal Society of Literature. În 1999, Franţa i‑a acordat titlul de Commandeur de l’Ordre des Arts et des Lettres. În 2007 i‑a fost decernat titlul de Cavaler al Imperiului Britanic, iar în 2008 a devenit membru al American Academy of Arts and Letters. Din anul 2000, Salman Rushdie locuieşte în Statele Unite, în New York City.