Parfum de carte

Epuizat din stoc
SKU
a169542
42.00 LEI
Pe scurt

Trama romanului este focalizată pe experiența dramatică de viață a unui tănăr, provenit dintr-o familie modestă. George Mohora, absolvent al Facultății de Litere din București, debutant în poezie, se trezește, peste noapte, patronul unei fabrici de ceai, dăruită de o rudă prosperă, fratele mamei sale. Personaj exponențial – în jurul lui se construiește întreaga acțiune -, George Mohora este un tânăr dificil. Poet promițător, la început, cu vocație didactică, cedează ușor în fața voinței mamei și a unchiului Eduard de a intra în afacerile acestuia din urmă. Abandonează cariera didactică deși n-are nicio atracție pentru manageriat. Este dispus să învețe, dar se dovedește stângaci, neîndemânatic și, în continuare, visător. Vrea să ofere o altă perspectivă vieții oamenilor pe care-i conduce, prin atracția către poezie – pasiunea la care nu renunță. Perorația lui pentru poezie este un amestec de sinceritate și patetism, de credință și naivitate, figurând visătorul incurabil. Eroul trăiește concomitent în două lumi – realitatea prozaică din familie și de la fabrica de ceai și o lume fictivă în care poartă convorbiri imaginare cu autori celebri, poeți și filosofi, ce i-au marcat devenirea artistică. Li se destăinuie și primește sfaturi. Se simte tonificat pentru moment, dar realitatea concretă se dovedește a fi la polul opus celei construite prin ficțiune.

Mai multe informații
EdituraEikon
ISBN 978-606-711-740-0
Număr de pagini 384
Formatul cărţii 14,5x20,5
Tip copertă necartonata
Data apariției 2017
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsParfum de carte
Rating-ul tău