Parfum de curtezană

Roman dens, de o mare finețe, proiectat pe planuri multiple, Parfum de curtezană este o poveste emblematică de iubire și ură între o mamă și o fiică, o narațiune istorică în Japonia primelor decenii ale secolului XX și o meditație asupra condiției femeii în universul crud al gheișelor. A fost ecranizat în 1964, în regia lui Keisuke Kinoshita, cu Mariko Okada și Nobuko Otowa în rolurile principale.

Tomoko este frumoasă, dar nici pe departe atât de frumoasă ca mama ei, Ikuyo. Și totuși fiica ajunge o gheișă celebră și respectată, în vreme ce Ikuyo va purta mereu povara trecutului rușinos de curtezană. Sawako Ariyoshi, ale cărei romane gravitează mereu în jurul unor femei puternice, exemplare, trasează cu linii sigure și delicate, ase­menea maeștrilor tușului, portretul memorabil al unei gheișe gingașe ca o floare, pe care însă loviturile sorții nu o pot înfrânge.

„Sawako Ariyoshi este una dintre cele mai valoroase voci ale literaturii japoneze postbelice.“ — J. Thomas Rimer, A Reader’s Guide to Japanese Literature

„În proza lui Sawako Ariyoshi, femeile – până atunci reduse la tăcere – își fac auzită vocea cu o forță deosebită.“ — Mark Weston, Giants of Japan

Una dintre cele mai importante figuri literare ale Japoniei postbelice, autoare de romane, povestiri, piese de teatru şi scenarii de film şi televiziune, SAWAKO ARIYOSHI (1931–1984) s-a născut în oraşul Wakayama. Îşi petrece o parte din copilărie în Java. În 1949 îşi începe la Tōkiō studiile de literatură şi artă dramatică, pe care le finalizează în 1952. După absolvire, lucrează în presă şi începe să se afirme ca scriitoare. Debutează în 1956 cu povestirea Baladă, nominalizată în acelaşi an la cea mai prestigioasă distincţie literară japoneză, Premiul Akutagawa. În 1959, beneficiază de o bursă Rockefeller şi studiază teatrul la Sarah Lawrence College din New York. Acesta este şi anul în care se impune ca romancieră, prin Râul Ki, primul volum al unei trilogii din care mai fac parte Râul Arita (1963) şi Râul Hidaka (1965). Romanul Parfum de curtezană apare în 1963 şi este considerat, alături de Soţia doctorului (1966) şi Dansatoarea de Kabuki (1969), cea mai strălucită mărturie a talentului literar al lui Sawako Ariyoshi. În anii '70 autoarea publică în acelaşi ritm susţinut romane, printre care În amurgul vieţii (1972) şi Prinţesa Kazu (1978). În 1979 Sawako Ariyoshi primeşte prestigiosul Premiu Mainichi. Piesele sale de teatru sunt jucate în întreaga lume, iar multe dintre romanele ei au fost adaptate pentru scenă şi au fost ecranizate.