Pascal și proiectul creștin

„Scriind despre Pascal – celălalt chip al spiritului francez, alături de Descartes –, Pierre Manent ne invită să ne punem întrebarea privitoare la sensul creștinismului și la relația sa cu civilizația occidentală. Cartea pe care i-o dedică se adresează deopotrivă celor fascinați de gândirea sa și celor preocupați de marile teme ale lumii contemporane.

Cu perspicacitatea unui filozof politic care a studiat origi­nile modernității, Manent ne conduce în miezul însuși al dez­baterii începute în secolul al XVII-lea, într-un timp care aparent onora religia și îi recunoștea rolul public. Însă Pascal vedea încă de atunci diminuarea și, mai ales, negarea profundă a „proiectului creștin“, a radicalei sale noutăți istorice și a raportului pe care-l instituise între Dumnezeu și umanitate.

Împrumutându-i privirea, avem șansa, potri­vit lui Manent, de a sesiza cu aceeași intensitate motivele despărțirii de credință și cele pentru care Dumnezeu nu e doar o idee, ci devine inima experienței creștine, ca în fai­mosul Memorial. Și astfel interlocutorii lui Pascal suntem noi toți.“ — MIRUNA TĂTARU-CAZABAN

„Blaise Pascal a regândit și reformulat, într-o formă fragmentară și provizorie, dar foarte impresionantă, ceea ce eu numesc proiectul creștin, adică ansamblul dogmelor sau tainelor creștine, așa cum sunt ele înțelese de mintea omenească și așa cum sunt acceptate de voința noastră, în stare să dea naștere unei forme de viață aparte. „Proiect“ nu are doar un sens logic sau lingvistic, ci și unul practic și activ, fiind vorba despre actul de a propune, un act al cărui prim și principal autor este Dumnezeu prezent în Biserica Sa.

Am căutat sprijin la Pascal pentru a găsi termenii preciși și pentru a recupera gravitatea și urgența întrebării creștine – cea a credinței creștine, a posibilității credinței creștine. Există vreun ocol, vreun artificiu prin care să poți folosi forța cuiva mai puternic decât ești pentru a formula cea mai personală întrebare? Aceasta e chestiunea ce face obiectul prezentei cărți.“ — PIERRE MANENT

PIERRE MANENT s-a născut în 1949, la Toulouse. După obţinerea diplomei la École Normale Supérieure, devine asistentul lui Raymond Aron la Collège de France. Este redactor-şef al publicaţiei trimestriale Commentaire – înfiinţată împreună cu ilustrul său maestru –, la care publică cu regularitate. Predă filozofia politică la École des Hautes Études en Sciences Sociales din cadrul Centrului de Cercetări Politice „Raymond Aron“. În fiecare toamnă, este profesor invitat la Departamentul de ştiinţe politice al Universităţii din Boston. Prin activitatea sa, Pierre Manent a contribuit la redescoperirea tradiţiei liberale franceze, impunându-se, în Franţa şi lanivel mondial, ca una dintre cele mai importante personalităţi în domeniul filozofiei politice contemporane.

Opera: Tocqueville et la nature de la démocratie, 1982; Les Libéraux, 1986; Histoire intellectuelle du libéralisme: dix leçons, 1987 (trad. rom. Istoria intelectuală a liberalismului, Humanitas, 1992, 2003); La Cité de l'homme, 1994 (trad. rom. Cetatea omului, 1998); Naissances de la politique moderne: Machiavel, Hobbes, Rousseau, 1997 (trad. rom. Originile politicii moderne: Machiavelli, Hobbes, Rousseau, 2000); Cours familier de philosophie politique, 2001 (trad. rom. O filozofie politică pentru cetăţean, Humanitas, 2003); La Démocratie de notre temps (cu M. Gauchet, A. Finkielkraut), 2002; L'Amour et l'amitié d'Allan Bloom (trad. fr.), 2003; Une éducation sans autorité ni sanction? (cu A. Renaut şi A. Jac quard), 2004; La Raison des nations, 2006 (trad. rom. Raţiunea naţiunilor: reflecţii asupra democraţiei din Europa, 2007); Ce que peut la littérature (cu A. Finkielkraut, M. Ozouf şi S. Julliard), 2006; Enquête sur la démocratie: Études de philosophie politique, 2007; Les Métamorphoses de la cité: essai sur la dynamique de l'Occident, 2010; Le Regard politique (convorbiri cu Bénédicte Delorme-Moutini), 2010.