Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică

Premiul Magazin istoric 2000 pentru cea mai bună carte de istorie

„De-a lungul [precedentului deceniu] ne-au fost puse la dispoziţie mărturiile prin care vom putea reconstitui, când va sosi vremea aducerii-aminte, jumătatea de secol ce pare a ne fi desfigurat pe fiecare în parte și pe toți împreună. Rămăseseră însă zone de umbră stăruitoare. Una dintre ele este redată acum istoriei cu o mărturie de o valoare indiscutabilă… prin calitatea nu doar umană, ci și intelectuală [a autorului]… Pătimiri și iluminări din captivitatea sovietică… reprezintă, după știința noastră, primul document de o atare amploare asupra soldaților și ofițerilor români prizonieri de război în Uniunea Sovietică.

…Pe lângă talent (deoarece are și talent literar), ținută, demnitate, curaj… Radu Mărculescu are și o memorie stăpână pe timp. Grație ei, zeci și zeci de nume pierdute în anonimat redevin acum ceea ce au fost: personaje istorice.“ — MONICA LOVINESCU (România literară, 11 aprilie 2001)

„O carte care m-a zguduit profund.“ — MIRCEA CARP (Memoria nr. 57, 2006)

„Aş putea spune că trăiesc două vieţi paralele, una diurnă, de libertate, şi una nocturnă, de robie. Astfel, după coborârea cortinei peste spectacolul zilei, îmi trag pe mine mantaua de prizonier sau zeghea vărgată de deţinut şi cobor pe scara interioară a visului în micul meu infern concentraţionar. Undeva, în opera lui Mircea Eliade, am citit despre un împărat care visase că era fluture. Deşteptându-se, n-a mai ştiut ce este el cu adevărat: un om care a visat că este fluture, sau un fluture care a visat că e om? Cam aceasta ar fi şi dilema mea: Sunt eu un om liber care a visat că este deţinut, sau un deţinut care a visat că este om liber?“ — RADU MĂRCULESCU, „Capitol pilot“

RADU MĂRCULESCU (1915–2011) a urmat liceul Spiru Haret din Bucureşti, în a cărui revistă, Vlăstarul, i-au fost publicate primele încercări literare, şi şi-a încheiat studiile universitare în 1938 cu o licenţă în litere şi filozofie. Între 1939 şi 1942 a predat limba română la liceele Gheorghe Lazăr şi Aurel Vlaicu din capitală; în acelaşi interval a publicat în periodice eseuri filozofice, studii literare şi traduceri din lirica franceză. Mobilizat pe front, ia parte, ca ofiţer în Armata Regală Română, la războiul antisovietic; în 1942, în urma bătăliei de la Cotul Donului, e luat prizonier. Ca represalii pentru participarea sa activă la rezistenţa din lagărele URSS a ofiţerilor români împotriva prozelitismului ideologic şi politic al puterii sovietice, va fi eliberat abia în 1951, după nouă ani de dure încercări. Între 1959 şi 1964 are parte de o nouă detenţie, de astă dată în spaţiul concentraţionar autohton, la Periprava, în urma unui simulacru de proces având drept capete de acuzare trei poeme pe care le scrisese, socotite subversive. Înainte de detenţie îşi găseşte de lucru în construcţii; după eliberare, lucrează ca pictor de biserici. Atât între cele două detenţii, cât şi după 1964, este marginalizat şi nu poate publica nimic. Evenimentele din decembrie 1989 îl găsesc cu mai multe manuscrise de sertar; printre acestea, poemul dramatic Meşterul fără nume, nominalizat pentru premiile UNITER din 1992 şi ulterior difuzat ca teatru radiofonic, va fi publicat în volumul Teatru: Meşterul fără nume. Magog (Vitruviu, 2001). În 1991 începe să-şi descrie, în pagini memorialistice, experienţa concentraţionară: volumul Pătimiri şi iluminări din captivitatea sovietică (cu ediţii în 2000, 2007 şi – la Humanitas – în 2010; publicat în germană în 2008 la C&N Verlag, Berlin; Premiul Fundaţiei Culturale Magazin Istoric pentru cea mai bună carte de istorie, 2000) este urmat de Mărturii pentru Judecata de Apoi adunate din gulagul românesc, publicat cu ediţii în 2005 şi 2012.