Paznicul de noapte

în stoc
SKU
a279693
55.00 LEI
Pe scurt

ROMAN CÂȘTIGĂTOR AL PREMIULUI PULITZER ÎN 2024

1874, Virginia de Vest. La nouă ani de la încheierea Războiului Civil american, ConaLee, în vârstă de doisprezece ani, părăsește locuința din munți a familiei pentru a-și însoți mama la un cunoscut ospiciu dintr-un oraș îndepărtat. De mai bine de un an, mama ei nu mai vorbește, iar de câteva săptămâni, de la nașterea fraților gemeni ai ConeiLee, nu s-a mai ridicat din pat, lăsând asupra fetei toată povara gospodăriei. La oraș le duce pe amândouă Domnu, bărbatul pe care ConaLee îl crede tatăl ei, iar în urmă, pe creasta muntelui, n-a mai rămas decât Dearbhla, bătrâna „doftoreasă” pe care ConaLee a considerat-o mereu o bunică, dar pe care Domnu o detestă.

Călătoria se va dovedi hotărâtoare pentru soarta tuturor membrilor acestei familii și va da, în cele din urmă, la iveală secretele tragice ale unor destine prinse și răvășite de istoria recentă a statelor americane. Roman complex al schimbărilor – violente sau subtile, exterioare, dar mai ales interioare –, Paznicul de noapte ne călăuzește prin labirintul gândurilor și emoțiilor unor personaje memorabile: de la curajoasa ConaLee sau clarvăzătoarea Dearbhla, la misteriosul „paznic de noapte” al azilului, la figura brutală a lui Domnu și până la femeia aprigă ce conduce bucătăria, doamna Hexum.

Pe nesimțite, din detalii pline de miez și într-un limbaj adesea poetic, Jayne Anne Phillips compune tabloul „Americii profunde” a vremii, al unei societăți pline de contradicții, de violență și discriminare rasială, etnică și socială, care merge înainte hrănită de curajul celor uitați și pierduți în război și de rezistența supraviețuitorilor. Paznicul de noapte reconstituie trecutul cu o remarcabilă fidelitate, aruncând o punte simbolică spre prezentul frământat al lumii noastre.

Mai multe informații
EdituraBookzone
ISBN 9786303053561
Traducător Justina Bandol
Număr de pagini 368
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsPaznicul de noapte
Rating-ul tău