Pentru ce mergem la Opera?

„Ce este, de fapt, această carte, nu vă pot spune cu siguranţă. Ea nici nu a fost concepută ca atare: la ora la care vorbeam nu ştiam că se va transforma într-o culegere de texte tipărite. La drept vorbind, nici măcar nu am scris-o. Doar am povestit-o, seară de seară, la acele întâlniri. Cred că mi-ar fi mai uşor să vă spun ce nu este această carte: nu este un text de specialitate, rezultatul vreunei cercetări de ordin muzicologic, şi nici vreo enciclopedie de operă şi balet. Nu este un curs, nici măcar pentru începători, şi nici vreo lucrare de istorie a genului, cu atât mai puţin vreo colecţie de analize ale partiturilor aduse în discuţie. Ca într-o parabolă orientală, ea nu este luna, ci doar degetul care arată înspre aceasta.” ne spune Tiberiu Soare.

….

„Aşa cum spune Tiberiu în cartea sa, personajele din operele de care s-a apropiat sunt, pentru el, reale, mai reale decât unii oameni cu care ne întâlnim zilnic şi care deseori nu au nimic să ne spună. Aceste personaje, aflăm noi din carte, sunt măşti, alter-egouri ale compozitorului sau libretistului, iar dirijorul – împreună cu intrepreţii de operă, balerinii şi muzicienii din orchestră – adaugă acestor personaje propria sa sensibilitate şi inteligenţă. Dirijorul aduce nuanţe noi şi deschide în felul acesta posibilităţi multiple de interpretare şi de înţelegere a poveştii.

Cititoarele se pot identifica, prin această carte, cu personajele feminine excepţionale pe care le întâlnesc aici: Traviata – în puterea ei de a iubi şi de a se sacrifica, Mimi – în sensibilitatea şi delicateţea ei, Rosina – în aparenta ei cuminţenie, dublată de un temperament puternic, Carmen – în dorinţa de a vrăji şi de a nu aparţine niciunui bărbat sau Susanna – în abilitatea de a tempera şi a manipula atâţia bărbaţi.

Cititorii se pot recunoaşte, la rândul lor, în bărbierul Figaro sau în contele Almaviva – în relaţiile complicate cu doamnele şi domnişoarele cucerite sau care îi ispitesc, în Don Giovanni – în arta de a iubi femeia, de a trăi hedonist viaţa până la capăt, în Don Jose – vrăjit iremediabil de femeia fatală prin definiţie (Carmen) sau în tânărul Calaf – care se luptă să dărâme zidul din jurul femeii intangibile, a zeiţei fecioare.

Un îndrăgostit de operă, Tiberiu Soare, reuşeşte în cele treisprezece capitole să ne trezească pofta de a asculta şi a reasculta fiecare dintre titlurile propuse şi, mai mult, să ne incite dorinţa de a descoperi şi de a savura multe alte creaţii ale compozitorilor clasici la care face referire în carte.” – Sandra Ecobescu