Poemul care se impotriveste. 67 de poeme rostite la Radio de Traian T. Cosovei intre 1993 si 2008
Texte de Romulus Bucur (Un portret anecdotic), Mircea Cartarescu (Doi dintre noi "Two of us, riding nowhere..." - "The Beatles"), Magda Carneci (Traian T. Cosovei, un beatnic neresemnat), Ioan Cristescu (Traian T. Cosovei), Bogdan Ghiu (Sacrificiul lui Traian, victoria de fiecare vers), Florin Iaru (Traian cel Rau), Ion Bogdan Lefter (Traian T. Cosovei sau "Traian-Te" sau - simplu - Traian... ), Cristian Teodorescu (Un timbru cu TTC)
Cine s-a aplecat asupra intregii literaturi a lui Cosovei si, eventual, i-a urmarit parcursul de la stadiul preliminar, al infinit hasuratelor manuscrise, pana in forma ultima, comentata de recenzenti, stie cat de inselatoare e de fapt, poezia lui. Imagistul de forta, omul metaforelor insolite, asociativul gratuit-spectaculos despre care depun marturie cronicile si istoriile reprezinta mai curand un portret-robot. Comod, superficial si, trebuie s-o spun, nu foarte fidel. E adevarat ca, generos, Cosovei a parut sa intretina el insusi iluzia aceasta, preferand sa nu-si contrarieze cititorii. - Cosmin Ciotlos (fragment din "4, 5, 6 sau...", cuvant-inainte)
O depresie, o anumita melanholie orientala, sentimentul ca "nimic nu este adevarat" si ca totul devine vanitatea vanitatilor, se desprinde din versurile lui. O poezie care stagneaza ca un gaz mai greu decat aerul, un parfum uleios prin care, uneori, strabate surpriza proaspata a mirosului de menta. Traian scrie de fapt vesnic o singura poezie, asa cum acelasi motiv se repeta, cu anume iregularitati, intr-un covor persienesc. Simbolismul si modernismul acestei poezii sunt de suprafata, fondul ei ramane oriental, de gazel sau de sure din Coran. Sclipirea din loc in loc a textului o dau, ca niste paiete presarate peste tot, comparatiile. Traian este un mare maestru al comparatiei, de cele mai multe ori neasteptata si cu ceva emotionant (dar nu citez, sunt prea multe, si n-as sti ce sa aleg mai intai). Unu, doi, trei sau... este o carte pentru copii si oameni mari la fel ca Alice in Wonderland, in care decorurile sunt friabile ca rumegusul si expresiva ca in Klee. Cat despre autor si cititorul cu ochii tristi, "eu nu exist, tu nu existi..." (de multe ori Traian mi-a povestit, intr-adevar, detalii ale unei fabuloase copilarii). Concepte teoretice minimale, destul de putin constientizate, ne sustineau pe atunci poezia. Discutam despre "o noua sensibilitate", despre "o poezie de imagini", despre nevoia ca un poem sa inceapa lent, cu o suita de conjunctivuri volatile, dar sa se incheie brusc, surprinzator, cu o poanta: "Si toata pricina / fusese Gherghina". - Mircea Cartarescu (fragment din ,Doi dintre no")
L-am cunoscut a doua oara pe Traian in Gara de Nord, intr-un octombrie rece al anului 1973. Plecam amandoi in armata, proaspat admisi la Filologie. Spun ca era a doua oara, pentru ca pe insul nu prea inalt, nasos si subtire ca un ac de cusut nu aveam cum sa-l recunosc. Habar n-aveam ca el e "Moreacul" cu care ma incrucisasem o singura data, in copilarie, cand parintii nostri schimbasera doua vorbe pe strada. Traian (nici nu stiam ca il cheama Traian) fuma Kent, eu trageam din Winston. Chiar asa avea sa-mi zica, cateva zile mai tarziu, "Tu erai snobul cu Winston. Le-ai sudat toata noaptea." Plecarea in armata, de sub pulpana familiei, avea sa fie prima noastra lectie de viata "adevarata", si asta nu neaparat pentru ca era vorba de ostasie, ci pentru ca eu, el (si alti filologi) aratam ca niste schelete ambulante printre munti si dealuri de muschi. Fuseseram repartizati sa manuim armele impreuna cu admisii la IEFS, cu viitorii sportivi profesionisti, caror nu le statea mintea nici la metafore, nici la Premiul Nobel. - Florin Iaru (fragment din ,Traian cel Rau)
Validate your login