Prizonier în Germania. Însemnările unui căpitan de artilerie, 1916–1917
CONSTANTIN IONESCU s-a născut la 24 august 1878, într-o familie de proprietari funciari din Dolj. A avut două surori și a beneficiat de studii alese. A terminat liceul în 1896 și s-a înscris peste doi ani la Facultatea de Drept a Universității București. Practica juridică îi este întreruptă de efectuarea stagiului militar, la artilerie, fapt care l-a salvat probabil de la moarte în Primul Război Mondial. Avocat din 1903, procuror din 1905, se căsătorește în 1912 și are două fetițe. Avansat căpitan încă din 1915, este reactivat în armată în 1916, dar cade prizonier după doar trei luni. Revine din prizonieratul german în 1917 și practică avocatura până la pensie. Suferă din cauza instaurării regimului comunist, care-i confiscă parte din casă și colecția de arme, și moare în 1963.
Ediție îngrijită de Adrian-Silvan Ionescu
„Manuscrisul conținând memoriile bunicului meu matern s-a păstrat timp de un secol în arhiva familiei. Îl public acum pentru prima dată integral, însoțit de o serie de fotografii inedite din albumele sale, care îi ilustrează în detaliu relatările. Un asemenea volum alcătuiește o mărturie rară și prețioasă pentru istoric, precum şi pentru antropolog, cu privire la experiența prizonierilor din lagărele Marelui Război. Fără veleităţi literare şi fără a se gândi să-şi publice vreodată notele, căpitanul Constantin Ionescu şi-a scris jurnalul cu sinceritatea aceluia care îşi consemnează experienţa de viaţă pentru amintire personală şi eventual pentru urmași. Dar tocmai aceasta dă valoare memoriilor sale: observaţia atentă, descrierea amănunțită a locurilor şi evenimentelor sub imperiul emoţiilor de moment, critica nedisimulată la adresa comandanţilor incapabili, ironia fină faţă de inamic, compasiunea pentru cei suferinzi, duioşia şi dragostea pentru familie, sentimentele profund umane care exală din fiecare frază, ce nu are nimic grandilocvent şi nu a suferit nici o stilizare, fac din notele căpitanului Constantin Ionescu un document valoros al Primului Război Mondial.“ — ADRIAN-SILVAN IONESCU
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Memorii/Jurnale/Biografii |
ISBN | 978-973-50-6379-5 |
Număr de pagini | 156 |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2021 |
Nou | Nou |
Validate your login