Proiectul feroviar romanesc (1842-1916)

Jumătatea de secol ce precede Primul Război Mondial este o epocă de schimbări profunde în istoria românilor. Pe parcursul a doar câteva generaţii, societatea românească, în general, şi oraşul, în special, sunt smulse dintr-o anume letargie istorică şi aruncate, aproape cu forţa, în vârtejul modernităţii. Calea ferată devine, în acest context, cauză şi simbol ale unui proces extrem de intens şi de rapid, cu consecințe ce reverberează până în prezent. Ea este un motor al dezvoltării fără de care multe dintre schimbările istorice ale teritoriului, oraşelor şi vieţii urbane nu ar fi fost posibile şi fără cercetarea căreia acestea nu ar putea fi corect şi pe deplin înţelese. Acest volum investighează locul pe care calea ferată îl ocupă în tabloul vast și extrem de eterogen al fenomenului modernizării în România și în periferia europeană.

Toader Popescu (n. 1980, București) este arhitect licențiat, master în urbanism și, din anul 2012, doctor în arhitectură. Este lector universitar în cadrul Departamentului de Istoria & Teoria Arhitecturii și Conservarea Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” din București, alumnus al Colegiului Noua Europă (NEC), arhitect și urbanist practicant și cercetător în domeniul istoriei arhitecturii și orașului.

Volumul a apărut cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, din Timbrul Arhitecturii, şi în cadrul proiectului cultural „Proiectul feroviar românesc (1842-1916)”, beneficiar al unei finanţări din partea Uniunii Arhitecţilor din România, din Fondul „Timbrul Arhitecturii” în anul 2014.