Propagandă și diplomație culturală în perioada comunistă
„Prin această primă istorie monografică a Institutului Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS), dr. Carmen Stratone aduce în fața cititorului nu doar o contribuție inedită la cunoașterea mecanismelor de promovare în străinătate a culturii românești în perioada comunistă, ci și o incursiune plină de culoare în istoria culturii românești (și, pe alocuri, chiar universale) din a doua jumătate a secolului XX.” Dan Cătănuș
„Autoarea a realizat o selecție potrivită a literaturii de specialitate, reușind astfel o tratare detaliată și cvasiexhaustivă a temei alese. Subiectul principal al lucrării privește funcționarea mecanismelor de politică externă și de propagandă culturală în afara granițelor asumate de către un stat comunist puternic marcat de sovietizare la început (cca 1948-1955), apoi trecut printr-o fază de relativă autonomizare și care sfârșește prin a-și neglija institutul de reprezentare culturală externă. Judecând global, IRRCS nu a reușit să desfășoare o «diplomație culturală» în adevăratul sens al cuvântului, în principal din cauza constrângerilor ideologice și politice majore care i-au grevat mereu existența.” Cristian Vasile
„Întrebarea la care vrea să răspundă acest volum este următoarea: cât a fost influență și factor ideologic în gestionarea relații-lor culturale și cât a fost real succes în promovarea unei identități culturale originale? Sau, extrapolând, propaganda culturală în dictatură este mai eficientă și mai coerentă decât cea practicată într-o formă de guvernare democratică?” (Carmen Stratone)
Editura | Institutul National pentru Studiul Totalitarismului |
---|---|
ISBN | 9786069053164 |
Număr de pagini | 290 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | Brosata |
Data apariției | 2024 |
„Prin această primă istorie monografică a Institutului Român pentru Relațiile Culturale cu Străinătatea (IRRCS), dr. Carmen Stratone aduce în fața cititorului nu doar o contribuție inedită la cunoașterea mecanismelor de promovare în străinătate a culturii românești în perioada comunistă, ci și o incursiune plină de culoare în istoria culturii românești (și, pe alocuri, chiar universale) din a doua jumătate a secolului XX.” Dan Cătănuș
„Autoarea a realizat o selecție potrivită a literaturii de specialitate, reușind astfel o tratare detaliată și cvasiexhaustivă a temei alese. Subiectul principal al lucrării privește funcționarea mecanismelor de politică externă și de propagandă culturală în afara granițelor asumate de către un stat comunist puternic marcat de sovietizare la început (cca 1948-1955), apoi trecut printr-o fază de relativă autonomizare și care sfârșește prin a-și neglija institutul de reprezentare culturală externă. Judecând global, IRRCS nu a reușit să desfășoare o «diplomație culturală» în adevăratul sens al cuvântului, în principal din cauza constrângerilor ideologice și politice majore care i-au grevat mereu existența.” Cristian Vasile
„Întrebarea la care vrea să răspundă acest volum este următoarea: cât a fost influență și factor ideologic în gestionarea relații-lor culturale și cât a fost real succes în promovarea unei identități culturale originale? Sau, extrapolând, propaganda culturală în dictatură este mai eficientă și mai coerentă decât cea practicată într-o formă de guvernare democratică?” (Carmen Stratone)
Validate your login