Psihologia inconstientului (Opere esentiale, vol. 3)

Până la apariția psihanalizei, psihologia era doar o psihologie a conștiinței, care echivala psihicul cu conștiința și condamna la inexistență psihică toate fenomenele neconștiente. Freud a adăugat inconștientul obiectului de studiu al psihologiei și în felul acesta a întemeiat psihologia inconștientului. Volumul de față include cele mai importante contribuții ale întemeietorului psihanalizei la psihologia inconștientului. Astfel, cititorul are acces atât la prima teorie freudiană despre psihic, cât și la o a doua. În prima teorie (de până la 1920), inconștientul era considerat instanță de sine stătătoare, fiind echivalat cu refulatul pulsional. În a doua teorie despre psihic (de după 1920), inconștientul devine doar un atribut al celor trei instanțe (Eu, Supraeu, Se), ceea ce echivalează cu o importantă restructurare. O altă schimbare majoră de perspectivă o constituie focalizarea atenției asupra Eului, în această privință distingându-se studiul „Eul și Seul".


Conținutul inconștientului (Inc) poate fi comparat cu o populație psihică primitivă. Dacă există, la om, formațiuni psihice moștenite, ceva analog instinctului la animale, atunci acestea constituie nucleul Inc. Lor li se adaugă mai târziu ceea ce, în timpul dezvoltării din copilărie, a fost îndepărtat ca fiind nefolositor, iar acesta, conform naturii sale, nu trebuie să fie diferit de ceea ce a fost moștenit. O separare riguroasă și definitivă a conținutului celor două sisteme are loc, de regulă, abia odată cu perioada pubertății - Sigmund Freud


În raporturile sale cu Se-ul, el [Eul] este aidoma călărețului care trebuie să strunească forța superioară a calului, cu diferența că ultimul își domină calul cu propriile forțe, în timp ce Eul se folosește pentru dominarea Se-ului de forțe împrumutate. Această comparație poate fi dusă puțin mai departe: asemenea călărețului căruia, dacă nu vrea să se despartă de cal, nu-i mai rămâne adesea altceva de făcut decât să-i lase acestuia frâu liber pentru a-l duce încotro voiește, Eul traduce de obicei în acțiune voința Se-ului, ca și cum ar fi vorba de propria sa intenție - Sigmund Freud