Rasism românesc

O discuție despre rasism este, de la bun început, sortită unor controverse interminabile, deoarece tot ceea ce gravitează în jurul cuvântului „rasă” s-a aflat și se află în continuare undeva între știință și ficțiune – fie și pentru motivul că, din aria științelor, cel puțin sociologia va lua în serios ficțiunile în care crede o parte semnificativă a grupurilor studiate. Istorici mai mari sau mai mici, sociologi sau antropologi au intrat, de multe ori prea puțin pregătiți, în astfel de controverse, care necesită o abordare interdisciplinară. Am încercat să semnalez pe parcursul lucrării astfel de cazuri, acolo unde mersul discuției mi-a permis. Dificultatea constă, pe de o parte, în a desena spațiul rasismului în decupajul oferit de practici și discursuri: pot exista practici rasiste fără ca acestea să fie susținute de un discurs științific, la fel cum pot exista discursuri rasiste care, din cauza inconsistenței lor sau, din contră, din cauza prea multor subtilități, să nu aibă capacitatea de a susține practici rasiste.Pentru clarificarea acestor aspecte, am prezentat o perspectivă teoretică asupra chestiunii, care, foartepe scurt, vede rasismul acolo unde, indiferent de semnalmentele culturale ale individului, primează semnalmentele unui strămoș – și, bineînțeles, există mijloacele tehnice ale memoriei filiației. Pe de altă parte, există o dificultate pe care aș numi-o politică. Deoarece, cu exemple bine alese de vorbe sau de fapte, se poate ajunge foarte ușor la imaginea pe care cercetătorul a avut-o înainte de a-și începe cercetarea.