Ratacitori prin Lisabona

Helene este o femeie zdrobita de doliu: sotul i-a fost ucis de un teribil cutremur. Durerea pierderii s-a prelungit prin chinuitoarele – si mereu zadarnicele – incercari de a da de urma corpului, de a capata macar o parte din cel pe care il iubise cel mai mult. Fragilitatea si durerea femeii respira in fiecare fibra a trupului ei istovit de suferinta. Mathieu e un barbat parasit. Cel caruia ii incredintase inima l-a lasat singur, fara macar sa aiba curajul unei rupturi fata in fata. Desi incearca sa-si ascunda amaraciunea apasatoare, desi incearca sa astupe golul prin aventuri de-o noapte, nimic nu-i umple viata. Asteapta ca timpul sa inchida rana. Și pina atunci tainuieste dezordinea din fiinta lui. El si ea se intilnesc intr-un hotel din Lisabona. Aparent doi straini, doi francezi rataciti in capitala portugheza, suferinta presimtita-n celalalt ajunge sa-i apropie. Incetul cu incetul, deschizindu-si fiecare inima ca niciodata pina atunci, inving orizontul pe care parasirea l-a ingustat si recapata aripi.

„Nu renunti niciodata cu adevarat, ai nevoie sa crezi ca nu‑i totul pierdut, te prinzi de un fir, chiar si de cel mai subtire, chiar si de cel mai fragil. Iti repeti ca pina la urma celalalt se va intoarce. Il astepti. Te detesti pentru ca astepti, dar asteptarea e mai putin penibila decit abandonul, decit resemnarea totala. Iata: astepti pe cineva care nu o sa se intoarca.” (Philippe Besson)

 

„Ratacitori prin Lisabona este povestea a doua singuratati: ea si-a pierdut perechea in urma cutremurului din San Francisco. El s-a trezit parasit de cel pe care-l iubea. Intilnindu-se, cei doi incearca sa se regaseasca, sa-si uite pierderea, sa renasca.” (Rtl.fr)