Rime despre viaţă şi moarte
Epuizat din stoc
SKU
FI000392/2
22.16 LEI
Pe scurt
Pe măsură ce povestirea capătă contur, creatorul pierde controlul asupra lumii pe care credea că o stăpâneşte şi se vede prins într-o intrigă neprevăzută: dar dacă întâmplările şi replicile sunt, de fapt, reale, iar scriitorul doar înregistrează, purtând faimoasa oglindă stendhaliană de-a lungul propriului drum?
Opera lui Amos Oz este tradusă în peste patruzeci de limbi.
Într-un Tel Aviv măcinat de nesiguranţă, un scriitor e invitat la un eveniment literar organizat cu prilejul apariţiei celui mai recent roman al său. Plictisit de laudele sforăitoare aduse de gazda evenimentului, scriitorul dă frâu liber imaginaţiei şi îi transformă pe cei prezenţi în sală în personaje ale unui roman improvizat, virtual, care se desfăşoară în paralel cu realitatea imediată. O chelneriţă voluptuoasă, un adolescent timid cu aspiraţii poetice, o femeie între două vârste însetată de cultură, o tânără frumoasă, dar timidă şi lipsită de şarm, un funcţionar bolnav care a câştigat la loterie, un bărbat în vârstă rămas fără slujbă, care locuieşte împreună cu mama sa într-o fostă spălătorie, un poet căzut în uitare, toţi contribuie, cu poveştile lor, la desăvârşirea unei opere nescrise, iar autorul ei ajunge să se întrebe, orgolios, dacă nu cumva oamenii întâlniţi la tot pasul nu trăiesc decât pentru a-i servi drept sursă de inspiraţie.

Editura | Humanitas Fiction |
---|---|
Colecție | Seria de autor Amos Oz |
Ediția cărții | a II-a |
ISBN | 978-973-689-406-0 |
Traducător | Ioana Petridean |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Data apariției | 2012 |
Scrie o recenzie
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!
Validate your login