România, 1916–1941. O istorie politică
Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, ne propune o nouă sinteză a anilor interbelici, bazată pe valorificarea exhaustivă a surselor apărute în ultimele decenii. Contextul politic, situația țăranilor, experiențele minorităților, corupția, derapajele totalitare și colapsul democrației sunt puse în paralel cu strategiile statului român de a-și păstra integritatea teritorială în fața amenințării Germaniei naziste și Uniunii Sovietice, într-un tablou din care se desprind limpede resorturile politice și sociale pe care astăzi avem atâta nevoie să le înțelegem.
Dincolo de sursele mai mult sau mai puțin cunoscute publicului și specialiștilor, Dennis Deletant a consultat materiale inedite din arhivele britanice. În volum sunt reproduse patru documente extrem de valoroase: un raport al spionajului britanic cu privire la situația din Basarabia, din februarie 1918; o descriere a Basarabiei din perspectiva unui ofițer britanic, începând cu 1934; extrase din însemnările corespondentului The Times în România din 1928 până în 1940 și un memoriu inestimabil despre politica externă a României în perioada interbelică, redactat de Iuliu Maniu și transmis guvernului britanic în aprilie 1942.
Într-o epocă în care confruntarea cu un trecut încă neelucidat și neînțeles pe deplin devine tot mai greu de evitat, sinteza actuală și lucidă a lui Dennis Deletant este cu atât mai necesară.
Editura | Humanitas |
---|---|
Colecție | Humanitas Istorie |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-50-8482-0 |
Traducător | Monica Mărgărint |
Număr de pagini | 352 |
Formatul cărţii | 13 x 20 cm |
Tip copertă | broșată |
Data apariției | 2024 |
Dennis Deletant, unul dintre cei mai reputați cercetători ai istoriei României, ne propune o nouă sinteză a anilor interbelici, bazată pe valorificarea exhaustivă a surselor apărute în ultimele decenii. Contextul politic, situația țăranilor, experiențele minorităților, corupția, derapajele totalitare și colapsul democrației sunt puse în paralel cu strategiile statului român de a-și păstra integritatea teritorială în fața amenințării Germaniei naziste și Uniunii Sovietice, într-un tablou din care se desprind limpede resorturile politice și sociale pe care astăzi avem atâta nevoie să le înțelegem.
Dincolo de sursele mai mult sau mai puțin cunoscute publicului și specialiștilor, Dennis Deletant a consultat materiale inedite din arhivele britanice. În volum sunt reproduse patru documente extrem de valoroase: un raport al spionajului britanic cu privire la situația din Basarabia, din februarie 1918; o descriere a Basarabiei din perspectiva unui ofițer britanic, începând cu 1934; extrase din însemnările corespondentului The Times în România din 1928 până în 1940 și un memoriu inestimabil despre politica externă a României în perioada interbelică, redactat de Iuliu Maniu și transmis guvernului britanic în aprilie 1942.
Într-o epocă în care confruntarea cu un trecut încă neelucidat și neînțeles pe deplin devine tot mai greu de evitat, sinteza actuală și lucidă a lui Dennis Deletant este cu atât mai necesară.
DENNIS DELETANT s-a născut la Norfolk (Anglia) în 1946; este profesor invitat al Catedrei de studii românești „Ion Raţiu“ de la Georgetown University, Washington, DC, și profesor emerit la School of Slavonic and East European Studies, University College, London. Primul contact cu România l-a avut în 1965, când a urmat cursurile Şcolii de vară de la Sinaia, organizate de Universitatea din București. A studiat în România în cadrul unei burse postuniversitare acordate de British Council în 1969 și a vizitat apoi frecvent țara până în 1988, când a fost declarat persona non grata ca urmare a comentariilor nefavorabile la adresa regimului Ceaușescu pe care le-a făcut în presa britanică. La sfârșitul lui decembrie 1989, a revenit la București în calitate de consultant al televiziunii BBC în perioada revoluției române. În 1990, a fost invitat să facă parte din comitetul consultativ al British Government’s Know-How Fund, implicându-se activ în aspectele românești ale activității acestuia; pentru această contribuție i s-a decernat Order of the British Empire (OBE) în 1995.
Cele mai importante lucrări: Historians as Nation Builders: Central and South-East Europe (coeditor alături de H. Hanak), 1988; Studies in Romanian History, 1991; Ceausescu and the Securitate: Coercion and Dissent in Romania, 1965–1989, 1995 (trad. rom. Ceaușescu și Securitatea, Humanitas, 1998); România sub regimul comunist, 1997; Communist Terror in Romania: Gheorghiu-Dej and the Police State, 1948–1965, 1999 (trad. rom. Teroarea comunistă în România: Gheorghe Gheorghiu-Dej și statul polițienesc, 1948–1965, 2001); Security Intelligence Services in New Democracies: The Czech Republic, Slovakia and Romania (împreună cu Kieran Williams), 2001; Romania and the Warsaw Pact: 1955–1989 (ed. în colab. cu Mihail E. Ionescu), 2004; Hitler’s Forgotten Ally: Ion Antonescu and His Regime, Romania 1940–1944, 2006 (trad. rom. Aliatul uitat al lui Hitler: Ion Antonescu și regimul său, Humanitas, 2008); British Clandestine Activities in Romania during the Second World War, 2016; Nicolae Mărgineanu, Witnessing Romania’s Century of Turmoil: Memoirs of a Political Prisoner (ed.), 2017; Romania under Communism: Paradox and Degeneration, 2019; British Clandestine Activities (trad. rom. Activități britanice clandestine în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Humanitas, 2019), Romania, 1916–1941: A Political History, 2022.
Validate your login