Romania. Dincolo de oras

Mi-am propus sa inlatur ignoranta mea incapatanata si sa dau curs invataturii starilor sufletesti ale marilor traitori de la sate. Am aplicat cea mai simpla regula de curtoazie si in acest fel am descoperit reale trairi umane, care nu se confunda, nu se ascund, sunt la vedere. Asa cum neavand incotro, fiecare din noi primim, intampinam sau ne impotrivim (ce-i drept fara succes) vietii, traind-o.

Romania dincolo de oras nu e rupta de urbe, e o continuare, nu e schimbare abrupta, o renastere continua, e curgere, nu se dezintegreaza, se transforma si mai ales nu uita. Se poate atasa, dar nu la intamplare - asa cum alegem florile pentru o compozitie artistica vazuta cu ochii mintii.

La sat nu e uniformitate, aceasta ne-ar distruge imaginatia. Peisajele, pasarile si plantele, fara a iesi exagerat in evidenta, alaturate omului se desavarsesc. Nu vom intalni nici teama de repetitie, natural se evita simetria, firescul are si laturi neterminate si poposim uneori prea stingheri avand abilitatea neinfatuarii evitand monotonia.

Frumusetea e peste tot „si-n viata ce vesnic nu moare”, si-n eternitatea spiritului care ne uimeste cu subtilitatea rafinamentului sau.

Satul are un lucru care le contine pe toate celelalte, e dinainte de cer, e dinainte de pamant. Am o banuiala ca ar fi o chintesenta a linistii si a solitudinii, iar acest lucru se numeste „Cale”. Calea e aceeasi, purcede in sens, ramane in rost. Si „Rostul” le contine pe toate celelalte. Este drumul, este cresterea de noi sau mai vechi forme. Nu dispare, nu e trecere, nu da nicio valoare relativului. E acolo din totdeauna, pentru totdeauna. E biserica „Rostul”, biserica noastra vajnica dintru inceputuri, biserica din inimi, biserica din cuget, fara frica de a fi „vandut?”, fara ispita de a o „cumpara”, fiinteaza prin adevar.

Satul are un izvor comun al artei. Desertul vietii de zi cu zi si apoi popasul la izvorul din noapte pentru a ostoi truda. Nimic nu e de prisos, nici un sunet in plus, nici un gest, nici un cuvant, nimic nu distruge armonia. Totdeauna firescul detine suprematia simplitatii. Si-n viata satului putem inmarmuri de-atata profunzime prin frumos, ca si cand un vrajitor aparut de nicaieri, ciopleste dintr-o tulpina o harfa ale carei corzi vibreaza doar la atingerea geniului.

Si cine poate ramane nepasator cand a fost atins chiar si in treacat de o suflare de geniu.

Asa vad eu Romania mea - Dincolo de oras - un amestec exceptional al trecutului prin prezent spre linia orizontului. Este ecoul iernii pe sfarsite profetind o primavara mult asteptata, este datoria noastra suprema de a da voie fiecaruia sa-si spuna propria poveste ... „Dincolo de Oras”, acolo unde s-a nascut vesnicia.