Românii. 1774–1866

„Keith Hitchins a zugrăvit o frescă minuţioasă, realizînd o operă academică de cel mai înalt nivel. Prin ideile limpezi, naraţiunea alertă şi bibliografia fără cusur, el ne oferă o lucrare de referinţă despre istoria României şi a românilor." (American Historical Review)

În aproape o sută de ani, românii au trecut de la o societate medievală, de tip agrar, la o societate modernă, marcată, din punct de vedere economic, politic şi social, de valorile vieţii urbane şi ale erei industriale. Mentalităţile s-au schimbat spectaculos, iar influenţele orientale au pălit în favoarea celor occidentale. În prim-planul acestei istorii şi-au făcut apariţia oamenii politici şi de cultură, creatori de instituţii moderne, purtători de idei şi exponenţi ai unor curente aproape sincrone cu cele occidentale.

Românii. 1774–1866 este rodul unui stăruitor interes pentru istoria modernă a românilor, pe care Keith Hitchins, profesor la University of Illinois, a început s-o cerceteze încă de prin anii 1960. Este şi sinteza firească a unui şir impresionant de studii şi articole dedicate problemei româneşti pe care autorul, spre deosebire de colegii săi români, le-a elaborat liber de orice constrîngere ideologică, şi, ca excelent cunoscător al limbii române, valorificînd izvoarele româneşti şi literatura de specialitate de primă mână.

Punctul de pornire al investigaţiei sale este Tratatul ruso-turc de la Kuciuk-Kainargi, din 1774, iar punctul terminus este sfîrşitul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, în 1866. Între aceste două repere cronologice se întinde perioada pe care Keith Hitchins o consideră, fără excese interpretative, ci cu echilibru, precizie şi rigoare, prima etapă de formare a naţiunii române moderne.

KEITH HITCHINS (1931–2020) a fost profesor de istorie la University of Illinois, cu specialitatea România şi Europa de Sud-Est. A întreprins, după 1960, numeroase călătorii documentare în România pentru a strînge materialele necesare redactării unor volume precum The Rumanian National Movement in Transylvania, 1780–1849 (Harvard University Press, 1969), Orthodoxy and Nationality: Andreiu Şaguna and the Rumanians of Transylvania, 1846–1873 (Harvard University Press, 1977; ediţia în limba română: Ortodoxie şi naţionalitate, Editura Univers Enciclopedic, 1995) şi A Nation Discovered: Romanian Intellectuals in Transylvania and the Idea of Nation, 1700–1848 (Editura Enciclopedică, 1999) şi A Nation Affirmed: The Romanian National Movement in Transylvania, 1860–1914 (Editura Enciclopedică, 1999; ediţia în limba română: Afirmarea naţiunii: Mişcarea naţională românească din Transilvania, 1860–1914, Editura Enciclopedică, 2000). A mai scris şi o istorie a României moderne în două volume: The Romanians, 1774–1866 (Oxford University Press, 1996; ediţia în limba română: Românii, 1774–1866, Editura Humanitas, 1998, 2004, 2013), Rumania, 1866–1947 (Oxford University Press, 1994; ediţia în limba română: România, 1866–1947, Editura Humanitas, 1996, 1998, 2004, 2013). Cele mai recente volume publicate sunt: Ion Brătianu: Romania. The Peace Conferences of 1919–23 (Haus Publishing, 2011) şi A Concise History of Romania (Cambridge University Press, 2013). A fost membru de onoare al Academiei Române (din 1991) şi doctor honoris causa al universităţilor din Cluj (1991), Sibiu (1993), Alba Iulia (2001), Târgu Mureş (2005), Timişoara (2008) şi Iaşi (2008).