Ruine moderne. Ruinele comunismului

Țesută în jurul temei ruinelor, cartea propune analiza acesteia în diverse ipostaze: de la ruinele clasice la cele recente, sunt parcurse modurile în care ruinele au fost privite de-a lungul timpului, înțelese, asimilate și valorificate.

Ruinele au exercitat dintotdeauna o putere de atracție de necontestat și au fost cercetate și interpretate prin prisma a numeroase domenii: arheologie, arhitectură, istorie, literatură și chiar filosofie. Cartea propune analiza acestora în diverse ipostaze: de la ruinele clasice la cele recente, sunt parcurse modurile în care ruinele au fost privite de-a lungul timpului, înțelese, asimilate și valorificate. Una din mizele lucrării este aceea de a găsi noi moduri prin care ruinele ar putea fi percepute, înțelese și administrate, cu precădere acele ruine care aparțin trecutului recent al spațiului autohton, deși cartea prezintă și exemple de ruine din mai multe țări, culturi și perioade de timp.

Cosmina Nidelea este arhitect de interior și doctor în arhitectură – cartea Ruine moderne. Ruinele comunismului fiind o sinteză a tezei de doctorat.

Volumul este un instrument util celor care au de lucrat cu ruine arheologice, cu clădiri neterminate, cu combinații de ruină plus clădire nouă, foarte la modă într-o Europă privind, ca Ianus, cu două fețe, una către multimilenara sa istorie și patrimoniul său bogat și cealaltă către viitor. Cu alte cuvinte, lucrarea Cosminei Nidelea ne explică nu doar statutul ruinelor, ci și (in)disponibilitatea lor de a deveni mai departe un altceva, același, vorba poetului: de a-și împrumuta memoria prezentului, nu întotdeauna generos în a-și aminti, astfel încât, împreună, să meargă în viitorul incert. (…)

Eu, recunosc, am ieșit îmbogățit din această colaborare și vă invit să vă îmbogățiți, la rându-vă. Ruinele sunt o temă grea: aveți aici, mulțumită Cosminei Nidelea, un mod elegant de a le înțelege. - Prof. dr. arh. Augustin Ioan

Primele două capitole ale cărții sunt dedicate aspectelor teoretice ale studiului: metodologia cercetării, identificarea obiectivelor cercetării, termenii utilizați în cadrul lucrării și explicarea conceptelor teoretice considerate importante în contextul acesteia, critica bibliografiei. Totodată, această primă parte este dedicată și încercării de a contura cât mai bine vastul și enigmaticul domeniu al ruinelor, ce urmează a fi cercetat în continuarea lucrării.

Capitolul al treilea, „Aspecte generale despre ruine”, este puternic orientat către tematica ruinelor, căutând să ofere o prezentare generală a subiectului. Acest capitol este dedicat unei înțelegeri a aspectelor teoretice care definesc tematica ruinelor, dar și înțelegerii experiențelor sau sentimentelor pe care ruinele le provoacă, experiențe de cele mai multe ori descrise prin ambiguitate și mister.

Capitolul al patrulea, „Condiția ruinei”, continuă într-o manieră fluidă direcția abordată la finalul capitolului al treilea. Deși o trăsătură probabil mai rar asociată și analizată în raport cu ruinele, autenticitatea se dovedește a fi una dintre trăsăturile importante ale acestora. Prin prisma unor noțiuni introductive și a unei scurte analize a temei autenticității, în cadrul acestui capitol se încearcă o identificare a acelor ruine considerate a fi autentice, precum vestigiul și a celor altminteri, precum ruinele false.

O importantă porțiune a capitolului al cincilea, „Estetica ruinelor”, este dedicată alcătuirii unei retrospective cronologice a esteticii ruinelor, începând cu perioada debutului său, identificat cu spațiul european al Renașterii. În urma fundamentării acestor informații privitoare la estetica ruinelor și modurilor în care aceasta a funcționat și s-a metamorfozat de-a lungul timpului, a fost realizată o analiză a rolului pe care ruinele îl dețin în context contemporan în domeniile estetice și artistice, precum arhitectura sau fotografia, dar și în cadrul altor manifestări artistice vizuale.

Capitolul al șaselea, „Comunismul și ruinele sale”, redirecționează atenția de la tema ruinelor către cealaltă temă importantă a lucrării, aceea a arhitecturii realizate în perioada comunistă în România. Capitolul începe cu o retrospectivă a arhitecturii din perioada comunismului, analizând în paralel realizările arhitecturale, dar și climatul general al perioadei.

Ultimul capitol, „Casele de cultură din perioada comunismului, atunci și acum”, realizează o analiză a acelui segment al arhitecturii din perioada comunistă constituit din casele de cultură pentru tineret, cu precădere programul caselor de cultură pentru tineret, așa cum a funcționat acesta sub conducerea arh. Emil Barbu Popescu, căutând identificarea acelor trăsături care au făcut ca acest program să fie unul deosebit în contextul vremii