Să nu pronunţi: noapte

În vara lui 1989, în plin deşert, în orăşelul Tel Keidar, povestea de dragoste dintre Teo, un inginer sexagenar, şi Noa, o mai tânără profesoară, se dezintegrează încet. Moartea unui elev în circumstanţe ciudate pune toată comunitatea în alertă. Sosirea tatălui, care, în memoria fiului său, o convinge pe Noa să se ocupe de construirea unei clinici pentru îngrijirea adolescenţilor drogaţi, stârneşte suspiciune. Cu o profundă înţelegere a fiinţei şi a relaţiilor umane, Amos Oz scrie o istorie amară şi tandră despre ambiţii frustrate şi iubiri neîmplinite, într-un roman dens, cu oaze de poezie şi de ironie fină.

„Felul în care Amos Oz descrie locurile este la nivelul lui Faulkner, iar căutarea idealurilor îl apropie de Lev Tolstoi. Personajele sale nefericite şi decadente îl evocă pe Saul Bellow, iar radiografia senti-mentelor şi obsesia pentru problemele dureroase ating intensitatea lui Dostoievski.“ (Sunday Telegraph)

„Oz are darul de a ne revela esenţa propriilor noastre vieţi, care se consumă în cupluri înstrăinate. Aceasta este marea lui realizare în Să nu pronunţi: noapte. O capodoperă.“ (The Guardian)

„Deşertul noaptea, cumpărarea unei rochii, pregătirea unei cine, actul sexual, toate sunt atât de reale şi tangibile, încât persistă în mintea cititorului la fel ca personajele cărora Amos Oz le-a insuflat viaţă ficţională.“ (Sunday Tribune)

„Deşertul devine un simbol vast, acaparator, al absenţei divine.“ (Jay Parini, autorul romanului Ultima gară)