Scrisoare către Dorothea. Breviar de idei îndrăgostite

Toată viața ne ținem eul în brațe, fără să putem, o clipă măcar, să-l punem jos și să ne uităm la el ca și cum n-ar fi al nostru. Imposibila lui separare de noi nu ne permite să-l atingem și să-i pipăim conturul. Cu toate astea, m-am încăpățânat să întind o mână spre necunoscutul din mine, să bâjbâi după el, să mă cert și să mă împac cu el, sperând că, într-un târziu, va ieși la iveală, vom cădea la o înțelegere și mă va ajuta, într-o bună zi, să aflu cine e și cine sunt.

„În această carte eu sunt «îndrăgostitul în acțiune» (l’amoureux au travail) al lui Barthes, iar «ideile îndrăgostite» sunt cele care s-au născut în mine, cu care am stat de vorbă în taina minții mele, adăpostindu-le întreaga viață. Și, desigur, le-am iubit. Dar, spre deosebire de ideile lui Barthes, ale mele, ca obiecte ale adorației, nu sunt o absență. Le-am dat glasul meu, le-am înființat. Nevoia de a înțelege, care m-a condus la întâlnirea cu ele, este o formă de iubire prin care îmbrățișăm toate lucrurile lumii. Prin noi și numai prin noi, ca ființe gânditoare și cuvântătoare, lumea poate avea sens și poate fi iubită.“ — GABRIEL LIICEANU

GABRIEL LIICEANU este unul dintre cei mai importanţi autori de „literatură personală“ din România de azi. În ultimul sfert de veac, cărţile sale au constituit repere pentru diferitele variante ale acestui tip de discurs.

Jurnalul de la Păltiniş (1983), ale cărui teme centrale sunt raportul maestru–discipol şi importanţa culturii într-o epocă totalitară, a fost un adevărat bestseller al anilor '80: producea cozi la librării, se vindea „pe sub mână“, se împrumuta numai prietenilor de încredere. Din scrisorile generate de comentariile la acest jurnal (între timp tradus în mai multe limbi) s-a născut un al doilea volum de succes, Epistolar (1987), care reuneşte voci intelectuale de mare forţă. Urmează, în altă formulă, dar, în fond, tot în notă confesivă, Declaraţie de iubire (2001), exerciţii de admiraţie şi de ataşament intelectual, etic şi, nu în ultimul rând, uman faţă de personalităţi importante ale culturii noastre. Uşa interzisă (2002) este una dintre cărţile favorite ale publicului din ultimii ani şi o revenire la notaţia diaristică. Cu Scrisori către fiul meu (2008), Gabriel Liiceanu se lasă din nou atras de simplitatea şi directeţea genului epistolar. Întâlnire cu un necunoscut (2010) reia firul confesiv al unor însemnări care, deşi par legate de o zi sau alta, au crescut, de fapt, dintr-o viaţă întreagă.

În paralel cu volumele în care autorul construieşte ceea ce francezii numesc l’écriture du moi, scrierea egotistă, Gabriel Liiceanu a publicat în ultimii ani o serie de cărţi eseistice, filozofice şi de implicare în „viaţa cetăţii“: Despre minciună (2006), Despre ură (2007) şi Despre seducţie (2007), Estul naivităţilor noastre (2012), Dragul meu turnător (2013), Fie-vă milă de noi! şi alte texte civile (2014), Nebunia de a gândi cu mintea ta (2016), România, o iubire din care se poate muri (2017), Continentele insomniei, (2017), Aşteptând o altă omenire (2018), Caiet de ricoşat gânduri sau Despre misterioasa circulaţie a ideilor de‑a lungul timpului (2019), Ludice. Exerciții de umor criptic (2019), Povestea insulei Humanitas, Humanitas (2020), Isus al meu (2020), Despre destin. Un dialog (teoretic şi confesiv) despre cea mai dificilă temă a muritorilor (dialog cu Andrei Pleşu), 2020, Impudoare: Despre „eu“ va fi vorba (2021), Ce gândeşte Dumnezeu? (2022)..