Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea

Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea este o satiră politică extrem de amuzantă şi atipică în ansamblul operei lui Steinbeck. În Franţa secolului XX, comunismul şi‑a pierdut în întregime forţa contestatară şi spiritul de revoltă. De aceea, toate partidele politice cad de acord că singura mişcare ce i‑ar putea reda gloria de altădată este restaurarea monarhiei. Aşa se face că Pépin Héristal, astronom amator şi jalnic urmaş al lui Charlemagne, se trezeşte – peste noapte şi împotriva voinţei sale – rege. Deranjat de absenţa intimităţii, de disconfortul şederii la Versailles şi de lipsa de putere a unui rege de paie, Pépin al IV‑lea îşi petrece cea mai mare parte din timp făcând escapade cu motoscuterul, deghizat în cetăţean obişnuit, pentru a afla părerile poporului. Când hotărăşte însă să‑şi asume rolul de monarh şi propune reforme incomode, lucrurile iau o întorsătură urâtă.

„Unul dintre gândurile sub care stă romanul lui Steinbeck este că șotronul politic e unul dintre cele mai vii spectacole ale ridicolului. Asta mai cu seamă când spectacolul implică ungerea unui anume Pépin Arnulf Héristal (quel nom, mon Dieu!) ca rege al Franței în plin proiect republican. Suirea lui pe tron e un gest revizionist în care se ghicesc sâmburii farsei. Cu atât mai mult cu cât printre actanții de pe scena politică a Franței se numără radicalii conservatori și conservatorii radicali, centriștii de dreapta și centriștii de stânga, ateii creștini și creștinii atei. Și dacă ar fi doar ei. Numai că în același peisaj mai apar staliniști, troțkiști și hrușciovnici, spre a nu mai vorbi de câteva stafii ale desuetudinii istorice: vercingetorieni, merovingieni, carolingieni, capețini, burgunzi, orléaniști, bourboni și bonapartiști. Parodia istorică nu s-a ridicat foarte des la cotele atinse de Steinbeck în Scurta domnie a lui Pépin al IV-lea.”

Radu Paraschivescu