„Aurel Onișor (1967-1994) a fost, de-a lungul scurtei lui vieți, un marginal, cel mai puțin cunoscut dintre poeții necunoscuți — după ce și-a petrecut copilăria la orfelinatul din Beclean, a rătăcit ani buni în căutarea a ceva nenumit (poate împăcarea, poate răscumpărarea copilăriei și adolescenței atroce, sau poate acea expresie, acea împletire deplină a vieții cu poezia, care se spune că ar aduce cu sine salvarea) până la sinuciderea din 1994, lăsând în urmă câteva zeci de poeme în care se pot ghici intuițiile unui poet exemplar. Din Aurel Onișor rămân fragmente disparate, secvențe, versuri uluitoare, amintind de Trakl și de August Stramm, versuri fără vârstă, care lucrează cu zgomot secret și așteaptă să fie descoperite.” Claudiu Komartin
„Aurel Onișor (1967-1994) a fost, de-a lungul scurtei lui vieți, un marginal, cel mai puțin cunoscut dintre poeții necunoscuți — după ce și-a petrecut copilăria la orfelinatul din Beclean, a rătăcit ani buni în căutarea a ceva nenumit (poate împăcarea, poate răscumpărarea copilăriei și adolescenței atroce, sau poate acea expresie, acea împletire deplină a vieții cu poezia, care se spune că ar aduce cu sine salvarea) până la sinuciderea din 1994, lăsând în urmă câteva zeci de poeme în care se pot ghici intuițiile unui poet exemplar. Din Aurel Onișor rămân fragmente disparate, secvențe, versuri uluitoare, amintind de Trakl și de August Stramm, versuri fără vârstă, care lucrează cu zgomot secret și așteaptă să fie descoperite.” Claudiu Komartin
Validate your login