Soţ şi soţie

Epuizat din stoc
SKU
C136828
33.90 LEI
Pe scurt
Roman nominalizat la Premiul Femina (Franţa, 2002).

Romanul Soţ şi soţie aduce în prim-plan problemele unui cuplu format încă din perioada adolescenţei. Protagoniştii, Udi şi Naama, sunt doi oameni care au crescut unul lângă celălalt, însă pe parcursul acestui drum comunicarea dintre ei a fost întreruptă, iar viaţa împreună, alături de fiica lor, Noga, este pusă în mişcare doar de sentimente precum gelozia, furia, vina, paranoia.
Se dovedeşte încetul cu încetul că întreaga fundaţie pe care fusese clădită această căsnicie era una firavă, imaginea iubirii idilice trăite în adolescenţă nefiind decât un înveliş searbăd al unei vieţi de familie distruse. Dincolo de acest caz individual, însă, există şi o a doua lectură a romanului, una în care singurătatea, teama de imprevizibilul vieţii, imposibilitatea de a lua o decizie care implică mai mult decât viaţa personală a unui individ, cum se întâmplă de cele mai multe ori, şi insuportabila greutate a conştiinţei, care nu se poate păcăli cu miraje, devin motoarele intrigii, iar posibilele soluţii se risipesc într-un clişeistic „aşa e viaţa”.

„Recunoscută pe plan internaţional încă de la romanul ei de debut, Viaţa amoroasă, scriitoarea israeliană Zeruya Shalev ne oferă, în Soţ şi soţie, o meditaţie de o remarcabilă forţa poetică despre gelozie, durere şi renunţare." (Library Journal)
Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Biblioteca Polirom
Ediția cărții I
ISBN 978-973-46-0981-9
Traducător Ioana Petridean
Număr de pagini 420
Formatul cărţii 11x18 cm
Data apariției 2008
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsSoţ şi soţie
Rating-ul tău
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!