Spaima de literatură

„Totdeauna am înţeles vocaţia ca pe o vină care te izolează automat, te îngrădeşte şi îţi impune alte legi, alte drepturi şi alte datorii. Sunt mai mari? Sunt mai mici? Pentru restul lumii, viaţa poetului pare o veşnică sărbătoare şi, într-o reprezentare banală, poetul este înfăţişat încununat cu lauri, diafan, abia atingând pământul.

Vocaţia este fără îndoială o vină, părăsirea vieţii este fără îndoială o vină şi singura circumstanţă atenuantă a poetului este de a fi în egală măsură victimă şi vinovat, de-a fi acceptat, doar, un destin zeiesc impus de zeii fără de milă. Singura lui scuză este de a fi acceptat numai în ultimă instanţă, numai după ce încercase din toate puterile să se împotrivească, să nu părăsească condiţia comună, de a fi acceptat numai după ce s-a convins că acesta e singurul lui destin posibil.“ (Ana BLANDIANA)