Strazi din Bucuresti si numele lor. Personalitati din arhitectura si arta (vol. V)
Acest volum continuă seria „Străzi din Bucureşti şi numele lor”, dedicată străzilor cu nume de persoane, apărută în colecţia „Planeta Bucureşti”. Primul volum s-a intitulat „Nume de aviatori” și a apărut în toamna lui 2013. A fost urmat de volumul II, „Nume de militari şi eroi”, apărut în mai 2014, volumul III, „Personalități ale Bisericii. Medici și farmaciști”, apărut în toamna lui 2014 și de volumul IV, „Domnitori și dregători”, apărut în toamna lui 2015.
În timpul domniei lui Carol I (1866-1914), mai ales după proclamarea Regatului României (1881), Bucureștii cunosc o dezvoltare deosebită. Schimbările edilitare și urbanistice din acești ani au fost posibile datorită arhitecților români și străini care au proiectat și construit edificii publice și imobile particulare pe vechile sau pe noile artere. Alături de calea Victoriei, bulevardele Carol I, Regina Elisabeta, Pache Protopopescu, Ion C Brătianu, Lascăr Catargiu și altele s-au îmbogățit cu clădiri în diverse stiluri arhitectonice, în funcție de pregătirea și inspirația creatorilor lor.
Câțiva dintre arhitecții care au schimbat fața orașului au dat numele lor unor străzi din București.

Editura | Vremea |
---|---|
Colecție | Planeta Bucuresti |
ISBN | 978-973-645-854-5 |
Număr de pagini | 306 |
Formatul cărţii | 13 x 20 |
Tip copertă | necartonata |
Data apariției | 2018 |
Validate your login