Suveranii României. Monarhia, o soluţie?

în stoc
SKU
HU002328/2
29.00 LEI
Pe scurt

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

Mai multe informații
EdituraHumanitas
Colecție Seria de autor Lucian Boia
Ediția cărții a II-a
ISBN 978-973-50-8327-4
Număr de pagini 112
Formatul cărţii 13 x 20 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2024
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsSuveranii României. Monarhia, o soluţie?
Rating-ul tău

În ultimii ani s-a înregistrat un reviriment neaşteptat şi, totodată, perfect explicabil al popularităţii familiei regale în rândul românilor. Diverse sondaje de dată recentă arată că de la an la an poporul îi „preţuieşte“ tot mai mult pe exponenţii Casei Regale, fără însă a agrea în mod deosebit ideea revenirii ţării la statutul de monarhie constituţională. În acest aparent paradox se ascunde mai degrabă nevoia unei mai puternice şi mai stabile reprezentări a autorităţii la nivel naţional şi internaţional, nevoie izvorâtă cel mai probabil din idealizarea unui trecut monarhic – de altfel, în bună măsură, meritoriu – şi din frustrările actuale provocate de o clasă politică dezbinată, lipsită de proiecte comune.

Este oare, în aceste condiţii, oportună ideea organizării unui referendum pe tema reîntoarcerii la monarhie? Şi, presupunând că poporul ar opta prin referendum pentru aşa ceva, este oare aceasta calea de urmat pentru România, deşi în istoria mondială drumul înapoi de la republică la monarhie pare a fi, din punctul de vedere al instituţiilor şi al mentalităţii, aproape imposibil de parcurs? Lucian Boia susţine că, dincolo de răspunsurile mai mult sau mai puţin nuanţate, singura certitudine în toată această dezbatere rămâne deocamdată necesitatea primenirii societăţii. În lipsa acesteia, orice monarhie ar funcţiona, de fapt, la fel de defectuos precum actuala republică.

„Se simte un freamăt în zona promonarhică a societăţii româneşti. Numărul susţinătorilor monarhiei e în creştere (chiar dacă, în ansamblu, rămâne minoritar). Să fie aceasta soluţia pentru România? Întrebarea, deşi ţinteşte spre viitor, n-are cum să facă abstracţie de trecut. Am adunat în paginile acestei cărţi tot ce mi s-a părut esenţial în „dosarul monarhiei", de la fondarea dinastiei şi până astăzi.“ (Lucian BOIA)

„Rămâne de netăgăduit faptul, verificat până azi, de la o generaţie la alta, că în societatea românească persoana învestită cu autoritate ajunge să reprezinte mai mult decât instituţia în sine, iar normele, fie ele şi constituţionale, sunt cu deosebire elastice. «Ce bine e când o ţară are un suveran inteligent», i-a spus odată regele Carol I lui Petre P. Carp. Răspunsul acestuia din urmă – politician renumit pentru replicile lui memorabile – a căzut, tăios şi definitiv: «Nu, Maiestate, ci o dinastie e într-adevăr întemeiată numai când [ţara] poate respecta pe un rege prost». Altfel spus, într-un sistem cu adevărat funcţional, capacităţile intelectuale ale suveranului sunt indiferente, şi chiar e de dorit ca acesta să nu facă prea mare uz de ele. Regele întruchipează punctul fix al edificiului naţional, şi rostul său, înalt simbolic, nu este acela de a se agita pe scena publică şi de a căuta soluţii la problemele curente.“ (Lucian BOIA)

LUCIAN BOIA, născut în Bucureşti la 1 februarie 1944, este profesor la Facultatea de Istorie a Universităţii din Bucureşti. Opera sa, întinsă şi variată, cuprinde numeroase titluri apărute în România şi în Franţa, precum şi traduceri în engleză, germană şi în alte limbi. Preocupat îndeosebi de istoria ideilor şi a imaginarului, s-a remarcat atât prin lucrări teoretice privitoare la istorie (Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune) şi la imaginar (Pentru o istorie a imaginarului), cât şi prin investigarea consecventă a unei largi game de mitologii (de la viaţa extraterestră şi sfârşitul lumii până la comunism, naţionalism şi democraţie). A adus, de asemenea, noi interpretări privitoare la istoria Occidentului, a Franţei şi a Germaniei. În 1997, lucrarea sa Istorie şi mit în conştiinţa românească a stârnit senzaţie şi a rămas de atunci un punct de reper în redefinirea istoriei naţionale.

Volume publicate la Humanitas: Istorie şi mit în conştiinţa românească (1997, 2000, 2002, 2006, 2010, 2011) Jocul cu trecutul. Istoria între adevăr şi ficţiune (1998, 2002, 2008) Două secole de mitologie naţională (1999, 2005, 2011) Mitologia ştiinţifică a comunismului (1999, 2005, 2011) Sfârşitul lumii. O istorie fără sfârşit (1999, 2007) Pentru o istorie a imaginarului (2000, 2006) România, ţară de frontieră a Europei (2002, 2005, 2007) Mitul democraţiei (2003) Între înger şi fiară. Mitul omului diferit din Antichitate până în zilele noastre (2004, 2011) Jules Verne. Paradoxurile unui mit (2005) Omul şi clima. Teorii, scenarii, psihoze (2005) Tinereţe fără bătrâneţe. Imaginarul longevităţii din Antichitate până astăzi (2006) Occidentul. O interpretare istorică (2007) Napoleon III cel neiubit (2008) „Germanofilii". Elita intelectuală românească în anii Primului Război Mondial (2009, 2010) Franţa, hegemonie sau declin? (2010) Tragedia Germaniei: 1914–1945 (2010) Capcanele istoriei. Elita intelectuală românească între 1930 şi 1950 (2011) Istoriile mele. Eugen Stancu în dialog cu Lucian Boia (2012) Explorarea imaginară a spaţiului (2012) De ce este România altfel? (2012) Eugen Brote (1850–1912). Destinul frânt al unui luptător naţional (2013) Sfârşitul Occidentului? Spre lumea de mâine (2013) Balcic. Micul paradis al României Mari (2014) Primul Război Mondial. Controverse, paradoxuri, reinterpretări (2014) Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu în arhivele Securităţii (2014) Suveranii României. Monarhia, o soluţie? (2014) Maria, regina României, Jurnal de rãzboi (3 vol., editor) (2014–2015) Cum s-a românizat România (2015) Mihai Eminescu, românul absolut (2015) Strania istorie a comunismului românesc (2016) Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei (2016) În jurul Marii Uniri de la 1918. Națiuni, frontiere, minorități (2017) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Cum am trecut prin comunism. Al doilea sfert de veac (2019) Cum am trecut prin comunism. Primul sfert de veac (2018) Întrebări fără răspuns (sau cu prea multe răspunsuri) (2019) Românii şi Europa: O istorie surprinzătoare (2020)