Teoria clasei de lux

O viaţă fără griji, în care principalul scop este acela de a pierde vremea. Dar nu oricum, ci cât mai spectaculos. De aici şi consumerismul, căruia Veblen i-a dat potrivitul nume de „consum ostentativ”.
Hainele, hrana, arta, chiar şi partenerul de viaţă sunt semne ale bunăstării şi ele trebuie să fie cât mai bătătoare la ochi.

Se dă o luptă între clasa industrială, al cărei motor este instinctul artizan, şi clasa de lux, dominată de instinctul de pradă – altfel spus, între cei care fac şi cei care îşi arogă dreptul de proprietate. Iar cei din urmă, ne spune Veblen, sunt mult mai adaptaţi pentru supravieţuire.