The Game. Jocul civilizației digitale

Carte câștigătoare a Premiului European pentru Eseu 2020

„În eseul său, Alessandro Baricco încearcă să înțeleagă profunda transformare digitală prin care trecem astăzi, subliniind că aceasta nu este doar consecința unei revoluții tehnologice și a utilizării de noi instrumente, ci și rezultatul unei «insurecții mentale». Într-o încercare de a înțelege această mutație profundă, el identifică evenimentele fondatoare care au modelat atitudinile și stilurile de viață contemporane, specifice sistemului digital. Cu stilul său inconfundabil, îmbinând perspicacitatea filozofică și umorul, el explorează istoria noii civilizații intitulate THE GAME, care a pornit de la jocurile video.“ — Din motivația juriului Prix Européen de l’Essai, 2020

„Autorul joacă aici rolul de istoriograf, de antropolog, de cartograf chiar, pornit într-o aventură de reconstrucție și cercetare de dimensiuni de-a dreptul istovitoare, scoțând la iveală perspective de o strălucire rară.“ — Wired (Italia)

„Oare mai-marii industriei Big Tech ne recalibrează creierul? Știu ei cu exactitate cum s-o facă sau care va fi rezultatul final? Și cine oare ne poate călăuzi prin acest teritoriu, cu amestecul potrivit de ironie și încredere, încântare și groază, emițând intuiții subtile și șocante pagină după pagină? Răspunsurile sunt, pe rând: fără doar și poate; mai mult ca sigur nu; Alessandro Barrico.“ — The New Yorker

„M-am hotărât să scriu un fel de Barbarii 2 acum mai multă vreme. Mă fascina în continuare povestea asta și încercam să-mi dau seama dacă revoluția digitală o să ne distrugă sau mai știu eu ce. Mai mult decât atât, se întâmplaseră o groază de lucruri între timp, tabloul era de-acum mai clar. În 2006, când am scris Barbarii, părea că înaintez cu luminile stinse. Nici iPhone nu exista, nici YouPorn, nici măcar Twitter, la naiba. În concluzie, se cerea o aducere la zi.“ — ALESSANDRO BARICCO, La Repubblica

ALESSANDRO BARICCO s-a născut în 1958 la Torino. Și-a luat licența în filozofie cu Gianni Vattimo și a studiat pianul la Conservator. A publicat cronici muzicale și două cărți despre muzică bine primite de public: Il genio in fuga. Due saggi sul teatro musicale di Rossini (Geniul în fugă: Două eseuri despre teatrul muzical al lui Rossini, 1988) și L’anima di Hegel e le mucche del Wisconsin (Sufletul lui Hegel și vacile din Wisconsin, 1992). A debutat în anul 1991 cu romanul Castele de furie (Castelli di rabbia; Humanitas Fiction, 2007, 2017) și s-a numărat în scurt timp printre cei mai citiți și iubiți scriitori din Italia. Au urmat Ocean mare (Oceano mare, 1993), Mătase (Seta, 1996; Humanitas Fiction, 2015), City (1999), Fără sânge (Senza sangue, 2002), Această poveste (Questa storia, 2005; Humanitas Fiction, 2018), Emaus (Emmaus, 2009; Humanitas Fiction, 2012), Mr Gwyn (2011; Humanitas Fiction, 2014), De trei ori în zori (Tre volte all’alba, 2012; Humanitas Fiction, 2015) și Mireasa tânără (La Sposa giovane; Humanitas Fiction, 2016). A publicat cronici în mari ziare peninsulare (La Stampa, La Repubblica), adunate în volumele Barnum1 (1995), Barnum2 (1998), Next (2002) și Barbarii. Eseu despre mutații (I Barbari. Saggio sulla mutazione, 2006; Humanitas, 2009). De asemenea, a repovestit Iliada lui Homer și Moby Dick al lui Herman Melville. A scris două texte pentru teatru: Novecento (Novecento. Un monologo, 1994; Humanitas, 2002; Humanitas Fiction, 2013), după care Giuseppe Tornatore a realizat filmele Legenda pianistului de pe ocean și Davila Roa (1996). În 1993 a inițiat o serie de emisiuni TV centrată pe opera lirică, numită Dragostea e un pumnal, și alta despre lumea cărților, Pickwick. În 1994 a înființat la Torino Scuola Holden, dedicată creativității narative și artelor performative.