Ţiganii. Volumul I: Origini
Epuizat din stoc
SKU
C195224
9.17 LEI
Pe scurt
Încă de la misterioasa lor apariţie în Europa, acum mai bine de noua sute de ani, ţiganii au refuzat să se înscrie în cadrele unei existenţe stabile, conformă cu convenţiile sociale acceptate.
Aşa se face că obiceiurile şi cultura lor au rămas practic neînţelese, păstrarea propriei lor identităţi izbindu-se de respingerea societăţilor cu care au convieţuit.
Cartea de faţă începe cu cercetarea originii lor indiene, continuând cu migraţiile ce i-au purtat din Evul Mediu până în zilele noastre prin Orientul Apropiat, Europa răsăriteană şi cea occidentală. Cunoscuţi încă din cele mai vechi timpuri pentru talentul lor muzical, pentru iscusinţa cu care prelucrau metalele, pentru priceperea la cai şi pentru arta de ghicitori şi de vindecători, ţiganii au avut parte totuşi de-a lungul întregii lor istorii de o imagine cu persistente conotaţii negative. Cercetând rădăcinile istorice ale acestui fapt, Angus Fraser îi subliniază efectele în diferite epoci - de la frecventele expulzări din trecutul mai îndepărtat până la „holocaustul uitat" din timpul celui de-al doilea război mondial -, trasând totodată un viguros tablou al prezentului.
Audiobook-ul va cuprinde 8 volume (12 CD-uri).

Format audiobook | CD audio |
---|---|
Editura | Humanitas Multimedia |
Colecție | Ascultă şi învaţă |
Durată (minute) | 60 |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-1709-82-6 |
Voce audiobook | Emil Hurezeanu |
Data apariției | 2008 |
Scrie o recenzie
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!
Validate your login