Time management (mp3)
în stoc
SKU
D000033
17.20 LEI
Time management (mp3) este disponibil pentru cumpărare numai în trepte de 1
Pe scurt
TMI România a fost desemnată Compania de Training a Anului, iar Octavian Pantiş Cel Mai Bun Speaker, la gala "Business-Edu Awards" care a avut loc în februarie 2008, pe baza unui studiu realizat în rândul a 400 de specialişti în resurse umane din România.
"De mii de ani oamenii se întreabă dacă există viaţă după moarte. Întrebarea lumii moderne pare să fie dacă există viaţă înainte de moarte. În lumea de azi, a vitezei, a informaţiei şi a tehnologiei, dacă nu suntem atenţi, putem deveni fără să ne dăm seama victime ale obiectivelor altora sau ale nimănui şi urmăritori ai succeselor altora, pierzând din vedere lucrurile importante pentru noi.
Cursul de Time Management pe care îl asculţi se bazează pe experienţa de peste treizeci de ani în lumea întreagă a companiei de training si consultanta TMI, şi îşi propune să îţi ofere idei şi tehnici prin care să-ţi poţi atinge obiectivele profesionale cu o mai bună productivitate şi să găseşti timpul necesar şi pentru alte preocupări importante din viaţa ta.''
(Octavian Pantis, TMI România)

Format audiobook | Download mp3 |
---|---|
Editura | Humanitas Multimedia |
Colecție | Self Help |
Durată (minute) | 56 |
Ediția cărții | I |
ISBN | 978-973-1709-628 |
Voce audiobook | Octavian Pantiş |
Data apariției | 2008 |
Scrie o recenzie
Am găsit alte produse care v-ar plăcea!
Validate your login