Transcendență și imanență

Partile dialogului, pe cat sunt mai individualizate, pe atata se presupun intregitor, distincte, teologia si filosofia, ca onto-metafizica indeosebi, prin multe sunt ele insele, dar si prin mai multe, comunica.
In urmare fireasca si teologul cu filosoful.

Parintele profesor, Ion Popescu, teolog dogmatician cu reputatie solida in materie este, in joc secund, si filosof, nu doar pentru a fi dobandit si titlul de doctor in filosofie. Dupa acela in teologie, parintele il obtine si pe acela in filosofie nu pentru a mai adauga unul. Se va fi supus unui exercitiu metodic pentru a deprinde tehnica (logica-stilistica) filosofarii si pentru a-si intari intelegerea atata de necesara in-credintarii. Doar, cum zicea un scolastic, pe cat intelegem mai bine credem mai mult si pe cat credem mai mult intelegem mai bine.

Parintele profesor gandeste filosofic in campul teologiei si in vederea acesteia. Nu ca si cum teologiei i-ar lipsi ceva in ordine epistemologica. Autonoma, isi este suficienta siesi, deopotriva formal si material. Cum insa autonomia nu este totuna cu inchiderea, deschiderea o sporeste in menirea sa de a fi pentru om ca fiinta de aici, enthode, pentru dincolo, ekei, cum ziceau vechii greci. Altfel spus, in care transcendenta si imanenta se unesc.