Trilogia transilvană

„La nivelul celor mai bune lucrări de ficţiune pe care le-am citit, precum Anna Karenina și Război şi pace contopite într-o singură operă. Dragoste, sex, oraș, provincie, bani, putere, frumuseţe și patosul unei societăţi care nu-și poate prev eni propria distrugere.”

Charles Moore, Daily Telegraph

„Cu o puternică doză de ironie și cu acea melancolie specifică celor care contemplă cu luciditate finalul unei epoci […], marele scriitor, politician și aristocrat maghiar Miklós Bánffy este cronicarul unei clase decadente care se apropia, fără s-o știe, de propriul abis. […] Aristocrat transilvănean de viţă veche, pe lângă funcţia de om politic ajuns în rangul de ministru al Afacerilor Externe al ţării sale, Miklós Bánffy a fost, mai presus de orice, un magnific și clarvăzător povestitor care a știut să se  ferească de clișeele nostalgice și sentimentale, megalomane sau elitiste ale propriei clase și să refuze, ca politician echilibrat și ponderat, orice tentaţie de victimizare sau de exploatare șovinistă a patriotismului maghiar…”

Mercedes Monmany

Miklós Bánffy, conte de Losoncz (30 decembrie 1873, Cluj – 5 iunie 1950, Budapesta), scriitor, om politic și grafician maghiar, a fost descendentul unei vechi familii de aristocraţi din Ardeal. După studii de drept la universităţile de la Cluj și Budapesta și un doctorat în drept și știinţe administrative, este ales, în 1901, deputat în Parlamentul maghiar. Între 1912 și 1918 a condus Teatrul Naţional și Opera de Stat de la Budapesta, acordîndu-i, în această calitate, o susţinere importantă compozitorului Bela Bartók. Între aprilie 1921 și decembrie 1922 a fost ministru de Externe al Ungariei. În 1926 s-a stabilit la Cluj, primind cetăţenia română. Își continuă activitatea pe tărîm cultural ca redactor-șef al revistei Erdelyi Helikon. În 1943 poartă discuţii secrete, la București, cu Iuliu Maniu, în vederea unei ieșiri concomitente din război a Ungariei și României, iar în 1944 pledează pentru ruperea de către Ungaria a alianţei cu Germania. În septembrie 1944 îl convinge pe Miklós Horthy să accepte evacuarea fără luptă a forţelor armate din Cluj, salvând astfel orașul de la distrugere. Castelul de la Bonţida al familiei Bánffy, cel mai mare complex de edificii în stil baroc din Transilvania, descris drept Versailles-ul ardelean, este jefuit și incendiat de trupele germane în retragere. Expropriat în 1945 și exclus din viaţa literară în 1946, a părăsit, în 1949, Clujul și s-a alăturat familiei stabilite deja la Budapesta, unde se va stinge în anul următor. Conform propriei dorinţe, rămășiţele sale pămîntești au fost aduse în 1976 în cimitirul central Hazsongard din Cluj. Alături de Trilogia transilvană, publicată între 1934 și 1940, opera sa mai cuprinde piese de teatru, între care Legenda soarelui (1906) și Marele senior (1913), nuvele, precum și lucrări de grafică.