Uite ce pierzi. 31 de moduri de a vedea lumea

în stoc
SKU
a267214
54.95 LEI
Pe scurt
Artiștii plastici se pricep foarte bine cum să vadă, pentru că au învățat să fie atenți. Noi, ceilalți, care suntem mai tot timpul „pe pilot automat”, mereu grăbiți, orbi la ceea ce ne înconjoară, pierdem din vedere minunățiile de care e plină lumea noastră. Însă chiar am putea să privim lumea cu alți ochi. În inimitabilul său stil antrenant, Will Gompertz face o incursiune în mintea unor artiști de pe tot mapamondul, de la vedete contemporane la vechii maeștri, de la cei cunoscuți la cei mai obscuri, ca să ne arate cum să privim și să percepem lumea prin lupa sensibilității lor. De exemplu, Guo Xi ne va învăța să vedem armonia, David Hockney natura, iar Frida Kahlo durerea. Iar în felul acesta vom ajunge să simțim acel fior, sentimentul că trăim cu adevărat. Îmbinând biografiile artiștilor cu analiza unora dintre operele lor esențiale, Will Gompertz încearcă să ne arate cum putem obține mai mult nu doar de la artă, ci și de la viața însăși.
Mai multe informații
EdituraPolirom
Colecție Colectia de arta
ISBN 9789734695508
Traducător Iulian Bocai
Număr de pagini 264
Formatul cărţii 16 x 23,5 cm
Tip copertă broșată
Data apariției 2023
0
Rating:
0% of 100
Scrie o recenzie
Spune-ne părerea ta despre acest produsUite ce pierzi. 31 de moduri de a vedea lumea
Rating-ul tău

Artiștii plastici se pricep foarte bine cum să vadă, pentru că au învățat să fie atenți. Noi, ceilalți, care suntem mai tot timpul „pe pilot automat”, mereu grăbiți, orbi la ceea ce ne înconjoară, pierdem din vedere minunățiile de care e plină lumea noastră. Însă chiar am putea să privim lumea cu alți ochi. În inimitabilul său stil antrenant, Will Gompertz face o incursiune în mintea unor artiști de pe tot mapamondul, de la vedete contemporane la vechii maeștri, de la cei cunoscuți la cei mai obscuri, ca să ne arate cum să privim și să percepem lumea prin lupa sensibilității lor. De exemplu, Guo Xi ne va învăța să vedem armonia, David Hockney natura, iar Frida Kahlo durerea. Iar în felul acesta vom ajunge să simțim acel fior, sentimentul că trăim cu adevărat. Îmbinând biografiile artiștilor cu analiza unora dintre operele lor esențiale, Will Gompertz încearcă să ne arate cum putem obține mai mult nu doar de la artă, ci și de la viața însăși.

„Gompertz explorează cu minuțiozitate procesele și personalitățile înscrise pe o listă remarcabilă de artiști axându-se pe câte o operă din portofoliul fiecăruia în această carte edificatoare. Cu stilul său accesibil și accentul pe potențialul de comunicare al artei, este o carte care chiar merită să fie citită.” (Library Journal)

Will GOMPERTZ (n. 1965) a fost timp de șapte ani director la Tate Galleries și 11 ani arts editor la BBC, iar în prezent este director artistic la Barbican Centre. Este interesat în special de arta modernă și a scris despre artă pentru publicațiile The Times și The Guardian. În 2009 a scris un one‑man comedy show despre arta modernă care s‑a jucat cu casa închisă la Festivalul de la Edinburgh. Revista Creativity din New York l‑a clasat între primii 50 de gânditori originali ai lumii. La Editura Polirom au mai apărut O istorie a artei moderne. Tot ce trebuie să știi despre ultimii 150 de ani (2014) și Gândește ca un artist. Învață cu van Gogh, Picasso sau Andy Warhol cum să fii creativ în orice domeniu (2016).