Un alt jurnal de idei

Ediție îngrijită de Marin Diaconu

Volumul de față reproduce serialul de articole ale lui Noica Jurnal de idei, tipărit în revista Cronica din Iaşi între 2 septembrie 1977 şi 2 aprilie 1982.

„Dacă viaţa nu este un crescendo, atunci ea rămâne o simplă chestiune de biologie. Ce splendidă este îmbătrânirea – nu bătrâneţea propriu-zisă, dacă ea trebuie să însemne decrepitudine –, cu ceasul acela când pornirile secundare ale vieţii se strâng, una câte una, şi rămâne esenţialul fiinţei tale; când înţelegi că totul a tins către punctul acesta de acumulare a vieţii, în care se condensează şi precipită întreaga existenţă!... Fiecare om se află într-o formă de suspensie – şi până la un punct este bine să fie aşa, spre a nu face afirmări de sine lipsite de maturitate. Dar cum să facem, în anii mai tineri, ca, rămânând în suspensie şi pregătire, să nu fim totuşi jumătăţi de oameni? Este aici în joc toată înţelepciunea timpurie, pe când înţelepciunea târzie reprezintă, dimpotrivă, eliberarea forţelor tale creatoare. Cei ce ştiu să îmbătrânească cu plinătate trebuie să fie ca acele «supernove» despre care vorbesc astronomii: să lumineze puternic – şi apoi să se stingă în explozie.“ — CONSTANTIN NOICA

CONSTANTIN NOICA (Vităneşti-Teleorman, 12/25 iulie 1909 – Sibiu, 4 decembrie 1987). A debutat în revista Vlăstarul, în 1927, ca elev al liceului bucureştean „Spiru Haret“. A urmat Facultatea de Litere şi Filozofie din Bucureşti (1928-1931), absolvită cu teza de licenţă Problema lucrului în sine la Kant. A fost bibliotecar la Seminarul de Istorie a Filozofiei şi membru al Asociaţiei „Criterion“ (1932-1934). După efectuarea unor studii de specializare în Franţa (1938-1939), şi-a susţinut în Bucureşti doctoratul în filozofie cu teza Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou, publicată în 1940. A fost referent pentru filozofie în cadrul Institutului Româno-German din Berlin (1941-1944). Concomitent, a editat, împreună cu C. Floru şi M. Vulcănescu, patru din cursurile universitare ale lui Nae Ionescu şi anuarul Isvoare de filosofie (1942-1943). A avut domiciliu forţat la Câmpulung-Muscel (1949-1958) şi a fost deţinut politic (1958-1964). A lucrat ca cercetător la Centrul de logică al Academiei Române (1965-1975). Ultimii 12 ani i-a petrecut la Păltiniş, fiind înmormântat la schitul din apropiere.

Cărţi originale, enumerate în ordinea apariţiei primei ediţii: Mathesis sau bucuriile simple (1934), Concepte deschise în istoria filozofiei la Descartes, Leibniz şi Kant (1936), De caelo. Încercare în jurul cunoaşterii şi individului (1937), Viaţa şi filozofia lui René Descartes (1937), Schiţă pentru istoria lui Cum e cu putinţă ceva nou (1940), Două introduceri şi o trecere spre idealism (cu traducerea primei Introduceri kantiene a Criticii judecării) (1943), Jurnal filozofic (1944), Pagini despre sufletul românesc (1944), „Fenomenologia spiritului“ de G.W.F. Hegel istorisită de Constantin Noica (1962), Douăzeci şi şapte trepte ale realului (1969), Platon: Lysis (cu un eseu despre înţelesul grec al dragostei de oameni şi lucruri) (1969), Rostirea filozofică românească (1970), Creaţie şi frumos în rostirea românească (1973), Eminescu sau Gânduri despre omul deplin al culturii româneşti (1975), Despărţirea de Goethe (1976), Sentimentul românesc al fiinţei (1978), Spiritul românesc în cumpătul vremii. Şase maladii ale spiritului contemporan (1978), Povestiri despre om (după o carte a lui Hegel: „Fenomenologia spiritului“) (1980), Devenirea întru fiinţă. Vol. I: Încercare asupra filozofiei tradiţionale; Vol. II: Tratat de ontologie (1981), Trei introduceri la devenirea întru fiinţă (1984), Scrisori despre logica lui Hermes (1986), De dignitate Europae (lb. germ.) (1988), Rugaţi­vă pentru fratele Alexandru (1990).